centru-de-tip-respiro-inaugurat-la-brila
Centru de tip respiro inaugurat la Brăila
marţi, 02 iunie 2009 | Rodica PERIANU | comentarii
Trimite prin:
02resp* Brăila are unul dintre primele centre de tip respiro pentru copiii cu dizabilităţi din ţară * noul serviciu a fost dezvoltat în cadrul programului PHARE şi a avut o finanţare de peste 150.000 euro

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Brăila a inaugurat ieri Centrul de tip respiro pentru copiii cu dizabilităţi, situat pe str. Carpaţi nr. 1 bis.
Panglica inaugurală a fost tăiată de către preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, alături de Emilia Voicu, directorul OIR POS DRU Regiunea Sud-Est şi Alexandru Sculschi, directorul DGASPC Brăila. "Inaugurăm azi, la Brăila, Centrul de tip respiro, care este printre primele din regiune şi din ţară. Oferim aici, unui număr de 20 de copii, pe un program PHARE, posibilitatea de a beneficia de programe de recuperare, de îngrijire pe timpul zilei, programe care se desfăşoară cu specialişti. Este un program de peste 150.000 euro, cu cofinanţare de la Consiliul Judeţean, un proiect care răspunde cerinţelor actuale ale familiilor şi copiilor. Mulţumim sprijinului constant pe care Consiliul Judeţean l-a manifestat faţă de sistemul de protecţia copilului", a declarat la inaugurare Alexandru Sculschi. Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila a remarcat progresele făcute în ultimul timp de sistemul judeţean de protecţie a copilului. "Noi avem obligaţia morală dar şi materială să facem cât mai mult pentru copiii cu dizabilităţi. În 2004 am plecat împreună cu conducerea actuală a protecţiei copilului dintr-o zonă care nu era foarte bine situată la nivel naţional, azi am ajuns între primele 3-4 judeţe din ţară ca şi mod de abordare a problematicii copilului şi prin condiţiile care s-au creat", a spus Gheorghe Bunea Stancu. Înfiinţarea acestui centru reprezintă o necesitate la nivelul judeţului Brăila, având în vedere numărul mare de copii cu dizabilităţi mentale aflaţi în evidenţa DGASPC, nu mai puţin de 822 de copii cu deficienţe mentale, din care 79 sunt protejaţi la asistenţi maternali profesionişti. Acest centru este destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 şi 8 ani, încadraţi într-o categorie de persoane cu handicap, aflaţi în familiile biologice sau la asistenţi maternali profesionişti. Bugetul proiectului este de 153.000 euro, din care finanţarea în cadrul Programului PHARE este de 137.700 euro, reprezentând 90% din costul total al proiectului. Centrul de tip respiro are o capacitate de 20 de locuri, dintre care 6 locuri pentru găzduire pe perioadă determinată şi 14 pentru găzduire pe timpul zilei. Scopul acestui serviciu este de a oferi un moment de respiro familiilor copiilor cu dizabilităţi şi asistenţilor maternali profesionişti, când nu mai au timp pentru îndeplinirea altor responsabilităţi, pentru a preveni frustrarea, izolarea şi oboseala. Specialiştii consideră că prin acest serviciu este facilitată reintegrarea copilului cu dizabilităţi în familie, prin oferirea unui suport, în primele 6 luni după reintegrare, perioadă în care familia va fi ajutată să depăşească sentimentul de anxietate creat de neîncrederea în propriile forţe, să dobândească şi să-şi dezvolte abilităţile pentru a răspunde nevoilor speciale ale copilului cu deficienţe.

Taguri: , , , ,
3793 Cititori
Apan Nissan
Cautare in arhiva

Comentarii

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe obiectivbr.ro acele mesaje/comentarii/opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori.

Alte articole din aceeaşi categorie

Top articole obiectivbr.ro
Obiectiv pentru educatie