Mergi la conţinutul principal

Combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol. 12 percheziții în localitățile Chiscani și Gropeni

*azi dimineață, polițiștii au efectuat percheziții la domiciliile mai multor persoane, bănuite de braconaj piscicol, iar la domiciliile a doi bărbați din Chiscani au fost descoperite 13 plase de pescuit, dar și articole pirotehnice * alți patru bărbați din Gropeni aveau acasă plase de pescuit, motoare de barcă și cantitatea de 153 kg de pește, din specia scrumbie și plătică

 

 

 

Braconaj piscicol la Chiscani și Gropeni. Au fost efectuate mai multe percheziții și s-au confiscat plase de pescuit, motoare de barcă și peste 150 kg de pește.

La data de 30 aprilie, în intervalul orar 06:00-11:00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Brăila, cu sprijinul Biroului de Poliție Transporturi, Secției 1 Poliție Rurală Brăila, Birourilor Investigații Criminale, Ordine Publică, Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, Rutier, Serviciului pentru Actiuni Speciale și jandarmi au acționat pentru combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol.
În cadrul acțiunii au fost legitimate 66 de persoane ce au fost verificate în aplicația eDAC, verificate 25 de autovehicule verificate în aplicația eDAC și efectuate 19 testări cu aparatul etilotest.
De asemenea, au fost efectuate 12 percheziții la domiciliile mai multor persoane, pe raza localității Chiscani și Gropeni, bănuite pentru fapte de braconaj piscicol. ”
La domiciliile a doi bărbați, din comuna Chiscani, au fost descoperite 13 plase de pescuit, 1 voloc, 1 motor de barcă și cantitatea de aproximativ 50 kg de articole pirotehnice.
Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor în dosare penale înocmite sub aspectul savârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 37, lit. a din Legea nr. 125/1996 și art. 64, lit. i din O.U.G. 23/2008. De asemenea, la domiciliile altor patru bărbați din localitatea Gropeni au fost descoperite 3 plase de pescuit, 2 prigoane de pescuit confecționate artizanal, 2 prostovoale, 2 motoare de barcă și cantitatea de 153 de kg de pește, din specia scrumbie și plătică”,
au spus polițiștii.
Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor în dosare penale întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 64, lit h și lit i din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro