Mergi la conţinutul principal

Elevii olimpici, admiși la liceu fără să mai susțină Evaluarea Națională

• regula se aplică doar elevilor olimpici, care, pe parcursul gimnaziului, au obținut premiul I la olimpiadele naționale sau premiile I, II și III, respectiv medalia de aur, argint sau bronz la olimpiadele internaționale

 

Vești bune pentru elevii olimpici! Vorbim despre elevii de gimnaziu, care vor putea fi admiși la liceu fără să mai susțină examenul de Evaluare Națională!

Potrivit unui ordin al Ministrului Educației publicat în luna martie în Monitorul Oficial, premiile de la olimpiadele școlare naționale și internaționale vor putea fi echivalate cu un loc în clasa a IX-a. Concret, de această regulă pot profita absolvenții de clasa a VIII-a care au obținut pe parcursul gimnaziului premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației sau au obținut premiile I, II sau III, respectiv medalia de aur, argint sau bronz la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației. Înscrierea în clasa a IX-a a acestor absolvenți se realizează peste numărul maxim de elevi în formațiunile/clasele de elevi.

Actul normativ cuprinde și metodologia ce reglementează procesul de înscriere a acestor elevi în clasa a IX-a, în anul școlar 2024 – 2025. Astfel, absolvenții de gimnaziu ”pot participa la procesul de înscriere în clasa a IX-a într-un singur județ, fără susținerea Evaluării Naționale, fără susținerea probelor de aptitudini, respectiv a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, și fără a li se calcula media de admitere”. Totodată, în ordinul de ministru se regăsește și lista celor 52 de olimpiade școlare naționale și 23 de olimpiade internaționale care sunt luate în considerare pentru a intra la liceu fără Evaluare Națională la un anume profil, după specificul disciplinei pentru care s-a organizat olimpiada. Spre exemplu, un elev care a obținut premiul I la Olimpiada Națională de Matematică poate intra la liceu fără examen, la profilul real, la specializările matematică-informatică sau științe ale naturii. Un elev cu premiul I la Olimpiada Națională de Limba și literatura română poate fi admis la profilul uman, la specializările filolofie sau științe sociale.

Metodologia și lista completă a competițiilor poate fi consultată pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Brăila, secțiunea Admitere.

Precizăm că posibilitatea ca premiile de la olimpiadele școlare să fie echivalate cu admiterea la specializările de liceu, în funcție de profilul competițiilor, a fost introdusă prima dată la admiterea în învățământul liceal din 2022.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro