Mergi la conţinutul principal
SC COMISION TRADE SRL Brăila - 30 de ani de activitate

Florin Cîrligea: „După dezmățul financiar actual, ceea ce ne propunem este să parcurgem cu bine următorii doi ani”

• aflat în „Top 300 cei mai bogați români”, întocmit de Revista Capital, Florin Cîrligea, fondatorul grupului de firme COMISION TRADE SRL, a demarat afacerile societății cu doar doi angajați, în anul 1994 • astăzi, societatea are aproape 300 de salariați și o cifră de afaceri de peste 40 de milioane de euro • cu 32 de stații de carburant în Brăila și în toată România, COMISION TRADE SRL ocupă, de 20 de ani, locul I în „Topul firmelor brăilene”, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură

 

Aflată în fruntea firmelor cu capital exclusiv privat și cu o cifră de afaceri de zeci de milioane de euro, SC COMISION TRADE SRL Brăila împlinește, anul acesta, trei decenii de activitate.

Creată în anul 1994, de frații Florin și Alexandru Cîrligea, COMISION TRADE SRL Brăila și-a diversificat continuu domeniul de activitate, acoperind, în prezent, ramuri cheie ale economiei, de la distribuția de carburanți - în Brăila și în toată România - și până la energia verde și dragajul pe Dunăre. Grupul de companii excelează în fiecare dintre aceste domenii, dovadă cifra de afaceri înregistrată în ultimii ani și Locul I ocupat de COMISION TRADE în „Topul firmelor brăilene”, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură  (CCIA) Brăila.

Dar toate aceste rezultate nu ar fi fost posibile fără priceperea și dârzenia omului de afaceri Florin Cîrligea, fondatorul COMISION TRADE SRL, omul care a avut de înfruntat ultimele crize economice care au cutremurat lumea afacerilor și țările lumii și pe care le-a trecut cu bine.

 

A absolvit facultatea cu 10

 

„M-am născut în Brăila, în anul 1963. Am absolvit Colegiul „Gh. M. Murgoci”, în anul 1982, după care am urmat cursurile Facultății de Utilaj Tehnologic din cadrul Institutului de Construcții București, pe care am absolvit-o cu nota 10, în anul 1988. După facultate, am avut repartiție la IUGTC Brăila, unde am îndeplinit funcția de șef formație. Din anul 1991, am ales domeniul privat. Am optat pentru mai multe domenii de activitate, iar în 1994 am înființat SC „Comision Trade” SRL Brăila. Din anul 1996 și până astăzi, societatea are ca obiect de activitate distribuția produselor petroliere”, ne-a mărturisit omul de afaceri brăilean. 

La ora actuală, Grupul de firme COMISION TRADE SRL Brăila deține 32 de stații de carburant în municipiul și județul Brăila, precum și în toată România, având peste 270 de angajați. COMISION TRADE  se află, de mai mulți ani, în topul societăților de distribuție a produselor petroliere cu capital exclusiv românesc (între primii șapte mari distribuitori), iar de 20 de ani ocupă un binemeritat Loc I în „Topul firmelor brăilene”, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila.

„Am început afacerea cu doi salariați, eu și fratele meu, Alexandru, și am ajuns, la un moment dat, la 350- 400 de salariați. Am avut de înfruntat mai multe crize economice, începând cu perioada 1997-2000, continuând cu 2008-2010 și cu perioada pandemiei. Cu eforturi extraordinare, am reușit să supraviețuim, în condițiile în care mulți alții din mediul privat au clacat”, a mai spus Florin Cîrligea.

Nu este de mirare că biroul omului de afaceri este pavoazat cu zeci de diplome și distincții obținute în ultimele trei decenii de activitate.

 

„Fără dezvoltarea economică a orașului, în următorii 20 de ani nu vom mai avea tineri în Brăila”

 Potrivit omului de afaceri brăilean, obiectul principal de activitate al SC COMISION TRADE SRL Brăila este distribuția de carburanți. Pe lângă aceasta, firma instalează panouri fotovoltaice, ocupându-se de energie verde, și efectuează dragaj pe Dunăre, cu ajutorul utilajului numit „dragă absorbant refulantă”, cea mai modernă din flota comercială a României, pe care a retehnologizat-o cu o sumă importantă, în anul 2023.

Cifra de afaceri a firmei principale din cadrul Grupului de firme COMISION TRADE a fost, anul trecut, de circa 40 de milioane de euro.

„După „dezmățul financiar” actual, ceea ce ne propunem este să parcurgem cu bine următorii doi ani și să reușim să ne extindem afacerile. Au mărit cu 300% impozitul la microîntrerpinderi, toate afacerile mici au fost rase de pe fața pământului. Toate buticurile de cartier, de tip non-stop, nu mai există. Marile lanțuri de magazine angajează 50, 70 sau 80 de salariați și ”omoară” pe de altă parte 50 de familii care trăiau din micile afaceri. Plus monopol pe prețuri. Stabilesc ce prețuri vor”, ne-a declarat Florin Cîrligea.

În acest context, omul de afaceri a punctat că, fără dezvoltarea economică a orașului, în următorii 20 de ani nu vom mai avea tineri în Brăila. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro