Mergi la conţinutul principal

Se reiau cursele pe Dunăre cu „Chira Chiralina”

• începând de miercuri, 1 mai a.c., STPLCAP Brăila reia cursele de agrement pe Dunăre cu nava „Chira Chiralina”, prețul unui bilet fiind de 28 lei/persoană • nava „Lacu Sărat” se află, în prezent, în reabilitare, în vederea recertificării • numărul minim de persoane ce pot fi îmbarcate pe „Chira Chiralina” este de 17 pasageri, iar numărul maxim permis este de 25 de pasageri

 

Începând de miercuri, 1 mai, Serviciul de Transport Public Local de Călători și Administrare Portuară (STPLCAP) din cadrul Primăriei Municipiului Brăila reia cursele de agrement pe Dunăre cu nava „Chira Chiralina”, cea de a doua navă de agrement a municipalității, „Lacu Sărat”, aflându-se în prezent în reabilitare, în vederea recertificării (actualul certificat pentru navigație expiră în luna iulie). Potrivit STPLCAP Brăila, cursele cu „Lacu Sărat” vor fi reluate imediat după semnarea procesului verbal de recepție a lucrărilor, posibil chiar în luna mai a.c. 

Înscrierile pentru cursele cu „Chira Chiralina” se fac zilnic, de luni până joi, între orele 8.30-16.30, precum şi vineri, între orele 8.30-12.00, la tel./fax 0239/613.654; mobil 0753/095046 sau pe email, la adresa: stplcap@yahoo.com (persoană de contact Elena Bănică). Pentru înscriere, se vor comunica, obligatoriu, următoarele date: numele, prenumele şi numărul de telefon al persoanei de contact; numărul de persoane şi cursa pentru care se face înscrierea. 

„Dacă în intervalul stabilit pentru înscrieri nu s-a întrunit numărul minim de persoane pentru fiecare cursă, aceasta nu se va efectua, urmând ca fiecare persoană înscrisă să fie înştiinţată telefonic la numărul comunicat la înscriere. Îmbarcarea pasagerilor va începe cu 15 minute înainte de fiecare cursă, iar accesul pe navă se va face pe baza biletului de călătorie, la îmbarcarea pentru cursa respectivă. Tariful cu nava „Chira Chiralina” este de 28 lei/persoană”, precizează reprezentanții STPLCAP Brăila.

Numărul minim de persoane ce pot fi îmbarcate pe nava „Chira Chiralina” este de 17 pasageri, iar numărul maxim permis este de 25 de pasageri. Așadar, cursele se vor desfăşura doar dacă sunt minim 17 pasageri. Totodată, programul curselor de agrement pentru luna Iunie va fi publicat pe website-urile  www.stplcapbraila.ro si www.primariabr.ro în perioada 27 - 31 mai a.c. Prezentăm mai jos Programul curselor de agrement pe Dunăre cu nava de pasageri „Chira Chiralina”, pe parcursul lunii mai:

Miercuri, 1 mai

Cursa nr. 1: în intervalul orar 10.00-11.00.

Cursa nr. 2: în intervalul orar 11.15-12.15.

Cursa nr. 1: în intervalul orar 16.00-17.00.

Cursa nr. 2: în intervalul orar 17.15-18.15.

 

Joi, 2 mai

Cursa nr. 1: în intervalul orar 10.00-11.00.

Cursa nr. 2: în intervalul orar 11.15-12.15.

Cursa nr. 1: în intervalul orar 16.00-17.00.

Cursa nr. 2: în intervalul orar 17.15-18.15.

 

Vineri, 3 mai

Cursa nr. 1: în intervalul orar 10.00-11.00.

Cursa nr. 2: în intervalul orar 11.15-12.15.

Cursa nr. 1: în intervalul orar 16.00-17.00.

Cursa nr. 2: în intervalul orar 17.15-18.15.

 

Sâmbătă, 11 mai

Cursa nr. 1: în intervalul orar 10.00-11.00.

Cursa nr. 2: în intervalul orar 11.15-12.15.

Cursa nr. 1: în intervalul orar 16.00-17.00.

Cursa nr. 2: în intervalul orar 17.15-18.15.

 

Duminică, 12 mai

Cursa nr. 1: în intervalul orar 10.00-11.00.

Cursa nr. 2: în intervalul orar 11.15-12.15.

Cursa nr. 1: în intervalul orar 16.00-17.00.

Cursa nr. 2: în intervalul orar 17.15-18.15.

 

Sâmbătă,  18 mai

Cursa nr. 1: în intervalul orar 10.00-11.00.

Cursa nr. 2: în intervalul orar 11.15-12.15.

Cursa nr. 1: în intervalul orar 16.00-17.00.

Cursa nr. 2: în intervalul orar 17.15-18.15.

 

Duminică, 19 mai

Cursa nr. 1: în intervalul orar 10.00-11.00.

Cursa nr. 2: în intervalul orar 11.15-12.15.

Cursa nr. 1: în intervalul orar 16.00-17.00.

Cursa nr. 2: în intervalul orar 17.15-18.15.

 

Sâmbătă, 25 mai

Cursa nr. 1: în intervalul orar 10.00-11.00.

Cursa nr. 2: în intervalul orar 11.15-12.15.

Cursa nr. 1: în intervalul orar 16.00-17.00.

Cursa nr. 2: în intervalul orar 17.15-18.15.

 

Duminică, 26 mai

Cursa nr. 1: în intervalul orar 10.00-11.00.

Cursa nr. 2: în intervalul orar 11.15-12.15.

Cursa nr. 1: în intervalul orar 16.00-17.00.

Cursa nr. 2: în intervalul orar 17.15-18.15.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro