Mergi la conţinutul principal

“Monstrul” care și-a batjocorit cele trei fetițe, trimis în judecată pentru viol

Judecătoria Brăila a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila privind pe inculpatul N. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, față de trei persoane vătămate, fapte comise în perioada 2008 – 2013 și răzbunarea pentru ajutorul dat justiției • s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpat

 

Tatăl acuzat că și-a violat cele trei fiice nu scapă de judecată. Judecătoria Brăila a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul din septembrie 2023 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila privind pe inculpatul N. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de viol (o persoană vătămată, perioada 2008-2013), viol (altă persoană vătămată, perioada 2008-2012), viol (a treia persoană vătămată, faptele din 2010) și răzbunarea pentru ajutorul dat justiției. “Constată legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății cauzei privind pe inculpatul N. C. Cu drept de contestație”, este soluția dispusă de Judecătoria Brăila.

Reamintim că, la data de 22 septembrie, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat pentru săvârșirea a trei infracțiuni de viol. Potrivit anchetatorilor, una dintre fapte a fost comisă asupra unei fiice minore a bărbatului, în perioada 2008 – 2013, o altă infracțiune de viol asupra altei fiice, în perioada 2008-2012, iar a treia infracțiune de viol a fost tot asupra unei persoane vătămate minore, tot fiică a bărbatului, fapte din 2010. Inculpatul mai este judecat și pentru infracțiunea de răzbunare pentru ajutorul dat justiției.

Potrivit anchetatorilor, în perioada anilor 2008-2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în repetate rânduri, prin folosirea de amenințări și contrângeri fizice, le-a determinat pe fiicele sale minore, una în vârstă de șase ani și două în vârstă de nouă ani fiecare, la debutul activității infracționale, să întrețină cu el mai multe raporturi sexuale, acte sexuale orale și anale, contrar voinței acestora. Față de inculpat s-a dispus în cursul anului 2023 măsura arestării preventive, fiind emis ulterior și un mandat european de arestare, întrucât inculpatul se afla pe teritoriul Regatului Spaniei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro