Mergi la conţinutul principal

”Sărbătoarea dovleacului” - Ediția a II-a

* participă brăilenii care pot transforma dovleacul într-o adevărată operă de artă * aceștia trebuie să predea dovleacul la Galeria de Artă, din Centrul Vechi, până vineri, 29 octombrie

 

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila (Centrul de Creație), cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila organizează în această perioadă cea de a II-a Ediție a Sărbătorii dovleacului, la care sunt invitați să participe toți cei care, inspirați de poveștile copilăriei, pot transforma dovleacul într-o operă de artă.

”Invităm brăilenii să-și demonstreze măiestria, transformând vedeta fiecărei toamne târzii, dovleacul, într-o adevărată operă de artă. Dovleacul, cu noua sa înfățișare, fie cioplit, fie transformat în personaj sau îmbrăcat în straie de sărbătoare, va fi predat la Galeria de Artă din incinta instituției (Piața Traian nr. 2) în intervalul 26-29 octombrie 2021, în vederea fotografierii și expunerii pe pagina de Facebook a organizatorului”, precizează reprezentanții Centrului de Creație Brăila, organizatorul evenimentului.

În intervalul 30 octombrie - 5 noiembrie, ora 10.00, ”opera de artă”, adică dovleacul fiecărui participant la Sărbătoarea dovleacului va putea fi votat pe pagina de Facebook a Centrului de Creație Brăila prin like-uri, în vederea desemnării câștigătorului. Premiul unic pus la bătaie de organizatori: 100 lei. Posesorul dovleacului desemnat câștigător (cu cele mai multe like-uri obținute) va intra în posesia premiului de 100 de lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro