Mergi la conţinutul principal

Alarmă mare la «Selgros»

Sirenele pompierilor, Ambulanţei, Jandarmeriei şi Poliţiei Rutiere au vuit, ieri dimineaţă, pe Şos. Râmnicu Sărat, mai multe autospeciale de intervenţie îndreptându-se în viteză spre ieşirea din municipiu. Din fericire, nu a fost vorba de un accident foarte grav sau despre o situaţie de urgenţă care să pună în mod real în pericol vieţile unor oameni. Maşinile de intervenţie se grăbeau spre hipermarketul "Selgros", unde s-a derulat un amplu exerciţiu, care a avut două scenarii. În prima situaţie tactică, pompierii au trebuit să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit în spaţiul comercial şi pentru evacuarea clienţilor, iar în cel de-al doilea scenariu a fost regizată o intervenţie la un accident auto soldat cu mai mulţi răniţi şi cu persoane încarcerate.
În ambele situaţii, pompierii au fost ajutaţi de poliţişti şi jandarmi, care au asigurat perimetrul, dar şi de medicii de pe Ambulanţă, paramedicii SMURD şi voluntarii Crucii Roşii, care s-au grăbit să le acorde primul ajutor "victimelor".
După cum ne-a explicat locotenent colonelul Ştefan Stoian, ofiţerul de relaţii publice al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila, exerciţiul a avut drept scop pregătirea personalului structurilor de intervenţie şi testarea capacităţii de reacţie şi intervenţie, vizând totodată şi modul de organizare a cooperării şi funcţionării fluxului informaţional între forţele participante. Evident, în urma concluziilor trase de cei care au supervizat acţiunea, se caută stabilirea unor căi de perfecţionare, astfel încât, în cazul unei intervenţii în situaţii reale, să existe o eficienţă cât mai mare în îndeplinirea misiunilor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro