Mergi la conţinutul principal

Cristian Chirilă este noul decan al Baroului de Avocați Brăila

* astăzi, peste 100 de avocați brăileni au ales, prin vot secret, decanul și pe cei opt membri ai Consiliului Baroului de Avocați Brăila pentru următorii patru ani * pentru funcția de decan au candidat patru avocați, iar pentru funcțiile de consilieri au fost înscriși pe liste 22 de avocați brăileni

 

 

 

Alegeri la Baroul de Avocați Brăila. Sâmbătă, 11 martie, nu mai puțin de 102 avocați brăileni (dintr-un total de 133 avocați activi) au participat la alegerea noii conduceri a Baroului de Avocați Brăila. Evenimentul a avut loc în sala de ședințe a Palatului Administrativ Brăila, în prezența decanului de până acum al Baroului, av. Daniel Prunău, și a av. Paul Vasilache, fost decan, unul dintre cei mai apreciați și experimentați juriști brăileni. Av. Prunău a îndeplinit funcția de decan timp de opt ani (două legislaturi), astfel că, potrivit regulamentelor UNBR, nu a mai putut candida pentru această funcție.

Pentru funcția de decan au candidat patru avocați brăileni: Aurelian Iordan, Cristian Chirilă, Mihăiță Pîrvu și Vasile Cristian, iar pentru cele opt fotolii de consilieri au candidat nu mai puțin de 22 de avocați. În urma numărării voturilor, câștigător a fost desemnat avocatul Cristian Chirilă, care este noul decan al Baroului de Avocați Brăila pentru următorii patru ani. Scaunele de consilieri ai Baroului brăilean, pentru următorii patru ani, au fost ocupate de: Florin Alexandru Beliciu, Lidia Nicole Dumitrescu, Cristina Zgîmbău, Nicoleta Ivașcu, Felicia Chirnogeanu, Marian Oprea, Mihaela Stancu și Romeo Răzvan Simici.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro