Mergi la conţinutul principal
Pași făcuți pentru problema lipsei de personal din spitalele brăilene

Criză de medici, soluții de avarie

managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila a atras atenția asupra deficitului de medici din spital și a recunoscut că situația este una critică • problemele au fost semnalate și la nivel central, chiar săptămână trecută, când șefa de la Județean a depus un memorandum la MDLPA pe tema deblocării posturilor în spital • nici secretarul de stat de la Interne, Raed Arafat, nu este străin de criza de medici din Brăila, Didi Crintea ajungând și aici în audiență împreună cu șeful secției de la UPU Brăila • ca soluție provizorie, managerul Spitalului Clinic Județean a propus atragerea de medici rezidenți din țară, în special pentru Secția UPU

 

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brăila a intrat în 2024 cu un deficit de aproape 200 de medici. Asta înseamnă că, din 375 de posturi aprobate în organigramă, doar 190 sunt ocupate, unitatea funcționând, deci, cu aproximativ jumătate din necesar. Dar problema lipsei de personal din spitalele de stat este una veche și nu doar la Brăila. Mai toți miniștrii au mimat rezolvarea ei, iar promisiuni s-au făcut în fiecare an. De la ministere, în jos. Totuși, am intrat în an electoral, anul în care se găsesc soluții, se dau bani, se măresc salarii, cresc pensiile și dispar crizele din instituții. Pe principiul, ”Cereți, și vi se va da”! Cam așa se rezolvă acum și criza de personal din spitalele de stat din România. Managerii de spitale s-au plâns de lipsa de medici, au cerut deblocarea posturilor și deja problema este pe jumătate rezolvată. Peste noapte s-au deblocat aproape 8.000 de posturi din sănătate, adică undeva la jumătate din nevoia actuală. Nu e soluția ideală, dar e o variantă mai bună decât nimic.

Demersuri pentru deblocarea posturilor din spital a făcut, recent, și managerul SCJU Brăila. Contactată, zilele trecute, și întrebată despre deficitul de medici din spital, Didi Crintea a recunoscut că problema este una critică, dar a gândit și câteva soluții în acest sens. ”Situația este critică și dacă nu se rezolvă va fi și mai rău. Memorandumul depus în toamna trecută nu a fost aprobat de MDLP , mi s-a întors în decembrie răspunsul. Și de aceea, înaintăm acum ( n.r. – vineri, 12 ianuarie a.c.) al doilea memorandum, în care includem toate posturile vacante, pe toate specialitățile”, a declarat, pentru ”Obiectiv” managerul interimar al  Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, Didi Crintea. Potrivit sursei citate, la început de 2024, unitatea spitalicească a raportat o lipsă acută de medici, cele mai deficitare secții fiind Unitatea de Primire Urgențe (UPU) și Radiologia. Însă posturi blocate sunt pe mai toate secțiile și o să vă prezentăm și câteva exemple: La Anestezie Terapie Intensivă (ATI), 1,2,3, în corpurile A,B,D figurează 21 de posturi de medici aprobate, din care 10 ocupate și 11 vacante; la Cardiologie sunt 8 posturi aprobate, 5 ocupate și 3 vacante; pe Medicală 1Â2 au fost raportate 13 posturi aprobate, 6 ocupate și 7 vacante; la Pediatrie sunt 9 posturi aprobate, 7 ocupate și 2 vacante; la UPU sunt aprobate 23 de posturi în organigramă, din care sunt ocupate doar 6 și restul de 17 sunt vacante; la Radiologie sunt 14 posturi aprobate, 3 ocupate și 11 vacante.

 

Un nou Memorandum pentru acoperirea deficitului de personal!

Noul manager de la Județean a precizat că a înaintat deja la ministerele responsabile mai multe solicitări pentru deblocarea posturilor, și nu doar pentru medici, ci la nivelul întregii instituții. ”Așa cum am promis la conferința de presă de la începutul mandatului, am înaintat o scrisoare deschisă domnului secretar de stat Arafat. M-am înscris în audiență, m-a și primit. Luni m-am înscris, miercuri m-a primit. Discuția a durat o oră și ceva (...)Împreună cu doamna doctor Roadevin, medic șef UPU, am fost la domnul Arafat. Am venit cu una, două soluții, dar nu sunt de durată. Vorbim de soluții de a aduce rezidenți de la Unități de Primire Urgențe din țară. Totuși, rezidenții nu pot fi lăsați singuri în tură la UPU, trebuie să fie coordonați de specialiști (...) Am solicitat sprijin pentru deblocarea posturilor pentru medici, pentru că situația este din ce în ce mai grea. Sunt puțini! Sunt 6 medici în UPU. Sunt 23 de posturi de medici aprobate în structură, din care doar 6 ocupate și 17 vacante (...) Numai că, UPU fiind interfața cu spitalul, acolo, timpii de așteptare sunt cei mai critici. Am vorbit cu directorul medical, am contactat Colegiul Medicilor prin doamna doctor Stănescu, care este președinte și să cerem sprijinul medicilor de familie, care să vină să lucreze în UPU, cu contract de prestări. E o soluție pe termen scurt, până deblochează ministerul posturile”, a mai precizat managerul interimar al SCJU Brăila. În acest context, Crintea a vorbit despre un nou memorandum pe care urma să-l depună chiar vineri, la Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, în care spune că a menționat chiar toate posturile vacante, de pe toate secțiile, compartimentele medicale și pentru partea de personal TESA și structurile de suport. ”În acest memorandum prindem toate posturile vacante pentru a cere deblocarea lor, pentru că peste tot e deficit de personal!” a mai subliniat managerul spitalului.

Anul trecut, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila au venit doar doi medici noi. Unul pe specialitatea Chirurgie infantilă și unul pe secția de Gastroenterologie. În ceea ce privește locuințele de serviciu puse la dispoziție medicilor care vin la Brăila din alte județe, mai sunt libere încă opt apartamente din cele pregătite de Consiliul Județean, la acest moment fiind ocupate doar trei.

 

Soluții parțiale pentru criza din spitale

Ca răspuns la criza de personal din spitalele de stat, un subiect mediatizat în ultimele zile,  oficialii din Sănătate au propus deblocarea a aproape jumătate de posturile vacante din mai multe spitale din țară. Concret, Guvernul a deblocat 7.603 de posturi în spitale, însemnând cam jumătate din necesarul din unitățile spitalicești, iar 2.565 dintre acestea sunt de medici, atât pentru Ministerul Sănătății, cât și pentru spitalele din subordinea autorităților locale. În acest context, ministrul Alexandru Rafila a cerut ca procedurile pentru desfășurarea concursurilor să fie demarate cât mai rapid. Rămâne de văzut acum ce înseamnă ”rapid” în unele județe și cât timp vor exista bani în vistieria statului pentru noii salariați. Vom reveni!

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro