Mergi la conţinutul principal

Lecția de feminitate

* Luminița Șișu, o antreprenoare de 52 ani, este un nume sinonim cu eleganța și feminitatea * și-a dorit încă din copilărie să facă haine și a reușit * magazinul acesteia, Tricoté Boutique, situat pe Regală, este locul în care fiecare femeie se simte răsfățată, apreciată, frumoasă * în paralel cu afacerea pe care o conduce, Luminița este și studentă în anul I la Arte Plastice, iar povestea ei este o adevărată lecție de curaj

 

Pe Strada Mihai Eminescu, cum mergi dinspre “Dunărea” spre Teatru, pe partea dreaptă se află magazinul Tricoté Boutique, o adevărată pată de culoare ce înviorează atmosfera altfel destul de tristă a acestei artere care pe vremuri era inima comercială a orașului. Asta deoarece atunci când pășești în magazin intri într-o lume a frumosului și a eleganței, atmosfera fiind dată nu doar de hainele expuse, ci și de toate celelalte elemente care compun decorul: tablourile pictate, mobilierul, accesoriile, muzica, parfumul. Iar în spatele atelierului, la masa de lucru o întâlnim pe Luminița Șișu, o antreprenoare de 52 ani, care mai mereu “bibilește” ceva. Deși este ardeleancă, odată cu facultatea a ajuns în orașul de la Dunăre și de mai bine de 20 de ani îmbracă femeile din Brăila. A cunoscut succesul în domeniul modei și pe plan național, iar fiecare piesă pe care o crează este unică. Lucrează cu multă pasiune de dimineață până seara, totul cu scopul de a le face pe femei să se simtă frumoase, elegante, feminine. Povestea Luminiței este și o lecție de curaj, în prezent ea fiind studentă la Arte Plastice.

 

“De mică desenez haine!”

Povestea Luminiței Șișu în lumea hainelor începe din copilărie.“De copil desenez haine!”. Născută în Brașov, în facultate și-a dorit să studieze Mecanica - Autovehicule rutiere, însă a terminat Metalurgia, la Galați, fără să profeseze o zi în domeniu. “Soarta mea era alta și cu destinul nu te pui!”.

Dorind să facă ceva din pasiunea sa, încă din primul an de facultate s-a pus pe treabă, reușind să își convingă părinții să îi cumpere o mașinuță casnică de cusut.

“Nu îmi doream altceva decât să fac haine. După Revoluție, părinții mei au fost printre primii care au deschis magazine private în Brăila și am beneficiat de un spațiu în care să le vând. Și îmi amintesc că făceam niște fuste pantalon. Atâta ce le-au plăcut clientelor că le-am vândut foarte bine. Ideea nu e că am făcut vreo avere dar felul cum s-au vândut mi-a confirmat că e bine ceea ce fac. Am prins încredere și le-am spus părinților că asta vreau să fac când voi termina facultatea. Iar părinții m-au susținut”, își amintește aceasta.

După facultate, lucrurile au mers foarte bine pentru Luminița și comenzile au început să curgă. S-a perfecționat în domeniu, și-a deschis un atelier și un magazin, și-a achiziționat utilaje, a început să creeze colecții atât pentru femei, cât și pentru bărbați, iar la un moment dat a ajuns la 40 de angajați. Succesul a venit nu doar pe plan local, ci și național. “Am susținut prezentări de modă, am îmbrăcat televiziuni pe vremea aceea”.

Atelierul devenise a doua casă pentru Luminița, iar angajații a doua familie. Inclusiv fetița ei, Bianca, acum în vârstă de 27 ani, se juca adesea printre mașinile de cusut.

“Fata mea când era mică îmi cerea să o urc pe masa de croit. Era o masă uriașă și ea stătea turcește și îmi cerea o hârtie și un creion. Și desena încontinuu. Își inventa ea modele. Toate erau niște trăznăi, unele chiar i le-am făcut. Bineînțeles că la toate serbările făceam ținute. Atunci îi lucram foarte mult. Iar acum mă susține în tot ce fac. Și ea și soțul meu”, ne-a mai povestit aceasta.

 

Tricoté Boutique, afacere repornită cu succes în pandemie

După o perioadă de 8 ani în care a trebuit să închidă afacerea și nu a mai lucrat în domeniu, în 2020, chiar de Mărțișor, Luminița a repornit business-ul și așa a apărut Tricoté Boutique pe Strada Mihai Eminescu. De data aceasta, vedeta atelierului era tricotajul, iar tehnica de a realiza hainele a învățat-o singură, de pe Youtube. Și din nou, la fel ca prima dată, afacerea început să se extindă rapid și de la tricotaje au urmat hainele pictate, iar ulterior confecțiile, pentru că veneau tot mai multe comenzi din partea clientelor.

“După pauza de câțiva ani, după ce am luat pentru prima data o bucată de material să croim ceva, când am auzit hărșâitul foarfecului, și mie și Monicăi (n.r. - designer vestimentar în cadrul atelierului) ne-au dat lacrimile. Și am zis nu se poate, trebuie să facem haine. Și pornid de la țelul nostru principal, că ne dorim ca femeile să se simtă frumoase, confortabile, să fie admirate, am ales să lucrăm și pe comandă. Încerc în proporție de 90% că nu poți 100% să lucrez pe țesături naturale, vara pânză topită, in, broderii tradiționale românești, iarna lucrez foarte mult pe catifea că mi se pare foarte elegantă și prețioasă. Lucrez serie mică și fiecare produs este unic. Mă străduiesc să fie diferite și să nu mai am deloc produse identice”, susține Luminița.

În prezent, la Tricoté Boutique se primesc comenzi atât din Brăila, cât și din alte orașe ale țării, ba chiar și din străinătate. Care este secretul?

“Promovez feminitatea. Noi, femeile, avem conformații diferite. Una e cu pieptul mai dezvoltat, alta este în șolduri mai dezvoltată, nu mai zic că sunt femei care au diverse complexe și vor să și le ascundă. Iar eu încerc să duc și puțină muncă de lămurire pe partea psihologică că a înțelege feminitatea și a fi feminină înseamnă să te accepți așa cum ești și să te iubești așa cum ești. Trebuie să te vezi frumoasă că așa te-a lăsat Dumnezeu! Susțin feminitatea și mi-aș dori măcar pe partea la care am eu acces, asta cu hainele, să îndrept privirile către regăsirea feminității. Eu zic că feminitatea începe cu fiecare femeie și începe și cu stilul vestimentar. Și eu m-am învățat de-a lungul vieții, așa, că bărbații ne iubesc în rochie”, afirmă antreprenoarea.

Trebuie spus că, după inaugurare, atelierul nu a stat prea mult deschis pentru că a venit pandemia. Însă și în ciuda acestui aspect tot a avut noroc.

“Pe 1 martie am deschis și îmi amintesc că pe 16 martie s-a închis activitatea peste tot. Dar a fost bine că în acele zile a intrat multă lume, am început să primim comenzi, clientele au trimis alte cliente, iar când s-a redeschis în vară magazinul toate și-au amintit de noi. Secretul succesului e că am înțeles și mi-am descoperit nișa. Mizând pe feminitate și pe dorința femeilor de a fi frumoase și unice mi-am creat o clientelă a mea. Sunt răsfățată de Dumnezeu. Dacă mâine voi dori să fac rochii din hârtie sigur voi găsi clientelă. Acum nu vreau să dau exemple din Coelho, dar este ceva în «Alchimistul» care m-a marcat. În clipa în care tu îți dorești cu adevărat ceva tot universul conspiră în a te ajuta și a te susține. Mie viața mi-a demonstrat că exact așa funcționează lucrurile. Suntem creatorii vieții noastre. Știu că e utopic dar cât de frumos ar fi să trăim într-o societate în care lumea ar face doar ceea ce o pasionează, crede Luminița.

 

Studentă la Arte plastice la 52 de ani

Pictura este a doua mare pasiune a Luminiței Șișu, motiv pentru care s-a înscris la Facultatea de Arte Plastice din Galați, fiind studentă în anul I.

“Toată lumea mi-a zis că am mare curaj! Mi-am dorit de copil să pictez dar niciodată nu mi-am găsit timp pentru pasiunile mele. Întotdeauna sunt altele de făcut de-a lungul vieții. Dar pur și simplu m-am trezit într-o dimineață și mi-am zis că eu trebuie să îmi urmez pasiunea. M-am dus și mi-am luat niște pânze, niște acrilice la momentul acela și am început să mâzgălesc pe ele. Lucru care a determinat încurajarea mea în a începe să pictez pe haine. Și având succes hainele pictate am început să fac și tablouri, care au fost admirate de oameni cu competență în domeniu. Acele persoane m-au sfătuit să urmez o școală. Am zis de ce nu! Și m-am înscris la facultate”, susține aceasta.

Luminița mărturisește că nu e deloc ușor să se împartă între atelier și facultate, însă îi place atât de mult ceea ce face încât reușește să găsească un echilibru.

“În primul semestru m-am străduit să merg cât mai mult de la primul curs, la 8 să fiu în Galați. Mă trezeam la 5 și ceva, pe urmă fugi aici la atelier, muncește, stăteam până târziu să lucrez, în weekend aveam de pictat că la școală aveam teme, se lucrează la alt nivel.  Acum lucrăm la o colecție nouă dar îmi mai iau câte o pauză din când în când”, declară aceasta.

Luminița ne-a spus că a încheiat primul semestru cu brio, lucrările studenților fiind expuse în cadrul unei expoziții găzduite de Galeriile de Artă din Galați.

 

Mesaj de 8 Martie

În final, am rugat-o pe Luminița să adreseze un mesaj de Ziua Femeii. Iată ce ne transmite:

“Din păcate inima mea este destul de îndurerată acum din cauza situației din lume. Poate sună puțin ciudat dar m-am gândit foarte mult la ce se întâmplă acum și nu am alt sentiment decât unul de tristețe profundă. Și mă gâdeam cum să ajut cumva dacă, Doamne ferește, situația o va cere. Mă gâdesc că aș fi capabilă să chem femeile din țară asta. Vizualizez o armată întreagă de femei, cu flori în brațe, care se pun în fața tancurilor. Efectiv o văd așa: ca niște îngeri albi cu flori în brațe punându-se în fața răului. Pentru că nu oamenii ăia din tancuri sunt răul. Oamenii ăia execută niște ordine. Răul există dar oamenii ăia sunt tot oameni și au o secundă dreptul să aleagă între lumină și întuneric. Și mă gândesc că întotdeauna niște femei cu gânduri de pace, cu iubire în suflet și cu flori în brațe vor ajuta ca lumina să învingă. Poate sunt idealistă dar e tot ce pot să spun de 8 Martie. Nu ne gândeam cât de importantă e sănătatea. Am înțeles-o! Nu înțelegeam cât de importantă e pacea. Am înțeles-o! Eu vreau ca toată lumea să fie fericită. Să ne respectăm, să ne iubim, să trăim în armonie”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro