Mergi la conţinutul principal
Let's do it, Brăila!

Peste 1.500 de brăileni au ieşit la Ziua Naţională a Curăţeniei

• aceştia au făcut curat în mai multe zone din oraş şi au strâns peste 300 de saci de deşeuri • la activităţile de ecologizare au participat şi primarul Marian Dragomir şi viceprimarul Alexandru Jantea

 

Peste 1.500 de brăileni au ieşit sâmbătă la Ziua Naţională a Curăţeniei. Voluntarii şi-au pus mănuşile, au luat saci şi au luat parte la “Let's Do It, România!”, cea mai mare mobilizare de voluntari din ţară, cu scopul de a strânge deşeurile din arealele naturale. Încă de la primele ore ale dimineţii, sute de voluntari au venit la punctele de înregistrare, iar acţiunea s-a încheiat în jurul orei 15:00, când partenerii de salubritate au început colectarea sacilor.

La activităţi au participat elevi de la mai multe şcoli şi licee din oraş, dar şi deţinuţii de la Penitenciarul Brăila. Ei au curăţat mai multe zone din Brăila, printre care, zone din cartierele Vidin, Buzău, Hipodrom, Progresul, Obor, au adunat gunoaiele de la mai multe locuri de joacă din oraş şi din Parcul Monument, Parcul Bariera Dorobanţi, de pe Faleză, Dig Brăila-Galaţi, zona Selgros şi malul Dunării.

Printre voluntari s-au numărat şi primarul Marian Dragomir şi viceprimarul Alexandru Jantea care au participat alături de elevi la activităţile de ecologizare.

La sfârşitul zilei s-au adunat 312 saci de gunoi. Voluntarii din ţară au fost ceva mai harnici, în topul judeţelor cu cei mai activi voluntari se găsesc Botoşani (16 000 voluntari – 8000 saci), Maramureş (12 000 voluntari - 10 780 de saci), Vaslui (11 500 voluntari - 14 500 de saci), Gorj (10 140 - 14 000 de saci), Suceava (6 900 voluntari - 10 350 de saci), Prahova (6 200 voluntari - 8000 de saci), Buzău (5 582 voluntari - 10 952 de saci) şi Arad (5 042 voluntari - 6212 de saci).

În toată ţara, din primele estimări se arată că peste 136.000 voluntari au strâns peste 168 000 de saci cu deşeuri în Ziua de Curăţenie Naţională “Let's Do It, România!”. Organizată pentru cel de-al cincilea an, acţiunea a devenit o tradiţie pentru români, care aleg să-şi ofere timpul şi energia pentru o cauză în care cred cu tărie.

“Mulţumim tuturor voluntarilor care an de an aleg să se implice în schimbare şi participă la acţiunile noastre de curăţenie.”Let's Do It, România!” este un simbol al voluntariatului, un exemplu că românii se pot uni pentru o cauza pozitivă, o dovadă că românilor le pasă de natură şi de mediul în care trăiesc. Ne bucurăm să vedem că oamenii înţeleg că este nevoie de implicare constantă pentru a schimba mentalităţi şi a îmbunătăţi problema deşeurilor. Dorim ca, prin această iniţiativă, să atragem atenţia autorităţilor naţionale şi locale că România are nevoie de o reformă urgentă pentru colectarea a ceea ce aruncăm, altfel riscăm să sufocăm România de deşeuri!” a declarat Andrei Coşuleanu, Director Executiv “Let's Do It, România!”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro