Umberto Eco s-a născut la Alessandria, în 1932 și a murit la Milano, în 2016. A fost filosof, medievist, semiotician, analist al fenomenelor mass-media. Și-a făcut debutul în proză în 1980 cu romanul “Numele trandafirului”, urmat de „Pendulul lui Foucault” (1988), „Insula din ziua de ieri” (1994), „Baudolino” (2000), „Misterioasa flacără a reginei Loana” (2004), „Cimitirul din Praga” (2010) și „Numărul zero” (2015). Dintre numeroasele sale volume de eseistică amintim: „Tratat de semiotică generală”, „Limitele interpretării”, „Kant și ornitorincul”, „De la arbore spre labirint”. A publicat volumele ilustrate „Istoria frumuseții”, „Istoria urâtului”, „Vertigo. Lista infinită”, „Istoria tărâmurilor și a locurilor legendare”.
Volumul „Pe umerii giganților” cuprinde douăsprezece prelegeri ale autorului susținute la festivalul „Milanesiana”, între anii 2001 și 2015, textele fiind însoțite de ilustrații pe care Umberto Eco obișnuia să le proiecteze în cursul dizertațiilor sale.
Textele sunt construite în jurul temei propuse de “Milanesiana” și reprezintă, fiecare în parte, un periplu prin filozofie, literatură, estetică, etică și mass-media. „Pe umerii giganților” deschide seria eseurilor, fiind prezentat publicului în 2001. Acesta nu conține ilustrații, are rolul de introducere și dezbate pe tema influenței clasicilor în contemporaneitate și a misiunii intelectualului, pornind de la eterna luptă între generații:
“Nu e nevoie să facem apel la psihanaliști ca să ne dăm seama că fiii au tendința de a-și ucide tații; folosesc termenul masculin numai ca să reiau sintagma folosită în literatura de specialitate, căci știm bine, de la relațiile tensionate între Nero și Agripina și până la relatările unor crime din zilele noastre, că, de mii de ani, și mamele au fost ucise adesea.
Problema este că, așa cum a existat un atac al odraslelor împotriva părinților, tot astfel a existat dintotdeauna și un atac al părinților față de copii. Deși fără intenție, Oedip îl ucide pe Laios, însă și Saturn își devorează copiii, iar o grădiniță nu va putea fi niciodată denumită Medeea. (…) Conflictul dintre părinți și copii se poate desfășura și fără violență, însă asta nu îl face mai puțin dramatic.”
Volumul prezintă în continuare texte pe tema frumuseții, urâtului, invizibilității, neadevărului, imperfecțiunii în artă, secretelor sau comploturilor. Toate acestea reprezintă de fapt întregul univers al autorului, care, folosindu-se de un limbaj cordial, uneori glumeț sau chiar ironic, le vorbește cititorilor săi despre eroi emblematici ai artei, despre rădăcinile și evoluția civilizației umane și despre cum istoria se reflectă în contemporaneitate.
Eseul care încheie volumul, “Reprezentări ale sacrului”, nu a fost prezentat publicului sub formă de conferință, deși a fost conceput pentru festival, motiv pentru care editorii au ales să îl așeze la finalul cărții.
Pe lângă valoarea textelor, nu trebuie ignorate nici imaginile, care reproduc opere de artă de referință, pe care Umberto Eco le-a folosit pentru a ilustra conceptele dezbătute și a argumenta părerile proprii.
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Disponibilitatea titlului poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii – https://toread.bjbraila.ro/opac.
