Mergi la conţinutul principal
Farmacia Faltis, din 1897 în slujba brăilenilor

Remedii terapeutice cu plante care se recoltează în luna iunie (X) - Tei

• din ciclul de articole: „Farmacia pe înțelesul tuturor”

Cu o experiență de 48 de ani, farmacistul primar Ion Bobaru prepară și acum leacuri după rețete străvechi, multe din cea mai veche Farmacopee Română, tipărită la 1862 de brăileanul C.C. Hepites, cu aprobarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Practic,  în cea mai veche farmacie din Brăila, farmacistul brăilean prepară leacuri la masa de lucru a lui Ion Faltis, aceeași de la 1897. Începând cu 2 februarie 2023, în fiecare joi, într-o rubrică dedicată, farmacistul Ion Bobaru va informa cititorii cu privire la folosirea corectă a plantelor medicinale, această binecuvântare pe care natura ne-a oferit-o tuturor.

În topul celor mai utilizate plante medicinale în casa omului, teiul și mușețelul ocupă primele locuri. Teiul este un arbore apreciat atât în fitoterapie, este căutat de apicultori (pentru obținerea mierii) iar lemnul este folosit în tâmplărie.

În multe zone ale țării, ca  traditie și semn de prețuire pentru acest arbore există “Sărbătoarea teiului”, care are loc în duminica Rusaliilor, când ramuri tinere de tei, după ce au fost sfințite la biserică, se pun la poartă, unde se păstrează toată vara, gospodăria fiind astfel ferită de capriciile vremii: grindină, furtuni, inundații, trăsnete etc.

Este de asemenea apreciat datorită aspectului frumos și mai ales al mirosului plăcut din timpul înfloririi, fiind răspândit ca plantă ornamentală în parcuri, grădini, pe marginea drumurilor.

În scopuri terapeutice se folosesc în principal florile cu sau fără bractei de la trei specii: Tilia cordata (teiul de pădure), Tilia grandifolia (teiul mare) și Tilia tomentosa (teiul argintiu).

Se utilizează și partea internă a scoarței trunchiului, care în gospodărie se folosește frecvent și pentru a înlocui rafia la legatul viței de vie.

 

Identificare

Cele trei specii de tei se deosebesc în principal prin frunze și perioada de înflorire.

Astfel, Tilia cordata (Tei de pădure sau tei pucios) are frunze de forma inimii (cord) este și cel mai răspândit, înflorește în a doua jumătate a lunii iunie, începutul lui iulie. Tilia grandifolia (teiul mare) are frunzele mult mai mari decât la celelalte specii și înflorește primul începând cu prima jumătate a lunii iunie, fiind cel mai puternic mirositor. Tilia tomentosa (teiul argintiu) are partea dorsală a frunzelor acoperită cu peri stelați argintii, de aceea se numește și tei argintiu, și înflorește cel mai târziu, în luna iulie.

 

Recoltare și uscare

Perioada de recoltare a florilor se face eșalonat în funcție de specia de tei, la începutul înfloririi, când o parte din flori sunt încă în boboc. Culegerea se va face numai pe timp frumos la un interval de 1-2 zile după ultima ploaie, recoltându-se de preferat numai florile, evitându-se tăierea lăstarilor sau ruperea lor, când teiul este practic mutilat, ceea ce din păcate se întâmplă adesea în parcuri și grădini la vremea recoltării. Pentru partea internă a scoarțelor se folosesc ramurile de 2-3 ani, rezultate în urma toaletării coroanei de tei. Partea superioară a scoarței de culoare cenușie se îndepartează reținându-se numai partea internă de culoare alb gălbui. Se fasonează sub formă de fragmente lungi de 10-15 cm care se vor mărunți corespunzător înainte de procesare.

Uscarea se face la umbră, în strat subțire, pe coli de hârtie sau rogojini, în spații aerisite sau în poduri cu ventilație puternică naturală. Se evită uscarea lentă deoarece produsul se  brunifică ușor.

După uscare, se ambalează în săculeți de tifon sau pungi de hârtie. Se păstrează până la momentul procesării, ca plantă întreagă, mărunțirea groscioară înaintea utilizării nefiind necesară când se prepară ceaiul (infuzia). Randamentul de uscare este de 4:1 adică din 400 g flori proaspete rezultă în urma procesului de uscare 100 g flori uscate.

Același procedeu de uscare se aplică și scoarțelor, randamentul de uscare fiind de 3:1

 

Compoziția chimică

Florile de tei conțin poliuronide (mucilagii), uleiuri volatile, în special farnesol, ce dă mirosul plăcut specific florilor de tei, flavone, iar scoarța are polifenoli, taninuri, heterozide. Forme farmaceutice ce se obțin din flori de tei: infuzie, tinctură, vin

Notă: Tehnicile prezentate mai jos sunt metode standard de preparare. În gospodărie ele se pot adapta în funcție de priceperea fiecăruia.

Infuzia: 2 linguri (sau cât se iau între degete) flori de tei uscate nemărunțite se lasă în contact timp de 30 minute în 250 ml de apă fiartă după care se filtrează. Se îndulcește după gust cu zahăr sau miere. 

Tehnica decoctului, care presupune o fierbere de câteva minute a florilor de tei se practică frecvent în gospodărie pentru obținerea unui ceai din flori de tei cu toate că metoda infuziei prezentată mai sus este cea mai indicată. Contactul florilor de tei timp de 30 minute cu apa fiartă, conform tehnicii infuzării prezentată mai sus, este suficient pentru o extracție completă a principiilor active din florile de tei.

Tinctura: 20 grame de flori de tei uscate și mărunțite groscior se pun la macerat în 100 grame alcool alimentar sau alt produs distilat, obținut în gospodărie, timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon după care se lasă la decantat în frigider timp de 6 zile pentru o deplină limpezire. Se trece ușor partea limpede într-un alt flacon, îndepărtându-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul vasului. Se păstrează în flacoane de sticlă sau plastic prevăzute cu dop picător. Termenul de valabilitate este de 2 ani de la data preparării. Dacă se observă depuneri pe perioada păstrării, se agită flaconul înainte de utilizare.

Vin terapeutic: 50 grame flori de tei uscate și mărunțite groscior se lasă în contact cu 1 litru vin alb, timp de 10 zile, agitându-se de 2 – 3 ori pe zi. După 10 zile vinul se filtrează fără stoarcerea reziduului și apoi se lasă la decantat 6 zile separându-se partea limpede de reziduul depus la fundul vasului. Se va completa cu vin până la 1 litru. Se pune la păstrat în flacoane de preferat de 200 sau 250 ml. Termenul de valabilitate este de 1 an de zile la temperatura camerei dacă vinul folosit la preparare are concetrația alcoolică de cel puțin 11 grade. În cazul concetrației alcoolice a vinului mai mică de 11 grade, vinul medicinal se va păstra la frigider.

Din cauza conținutului în alcool a tincturii și a vinului, nu se recomandă conducătorilor auto sau celor cu intoleranță la alcool.

Din scoarța de de tei, pentru uz intern se folosește sub formă de pulbere sau decoct.

Pulbere: Scoarța bine uscată se macină foarte fin într-o râșniță de măcinat cafea. Pulberea se folosește amestecând-o cu un suc, compot sau lapte fermentat.

Decoct (fiertura): 2 linguri scoarță uscată și mărunțită groscior se fierb la foc mic timp de aproximativ câteva minute în 300 grame apă, într-un vas, de preferință din inox sau emailat. Se filtrează fierbinte prin tifon sau vată medicinală umezită cu puțină apă. Se îndulcește după gust.

 

Tratamente cu preparate din tei

Farmacia Faltis folosește florile de tei în „specia pectorală’’ alaturi de alte plante medicinale pentru prepararea unui sirop antitusiv și bronholitic iar mierea de albine de flori de tei o folosim la prepararea „trochiștilor’’, străbunicul bomboanelor de supt de azi folosite în durerile de gât.

 

Utilizare internă

Numeroase medicamente de uz oral sub formă de comprimate sau drajee, pentru a putea fi înghițite se administrează cu puțină apă sau ceai, ceaiul de tei fiind cel mai utilizat în acest sens având în vedere că este cel mai plăcut la gust dintre toate ceaiurile. 

Boli ale aparatului respirator (bronșite, bronhopneumonii) - Forma farmaceutică cea mai folosită în tratarea bolilor aparatului respirator este infuzia. Infuzia călduță se administrează câte 3 căni pe zi îndulcite după gust cu zahăr sau miere la care se pun 2 - 3 feliuțe de lămâie, ca aromatizant și aport de vitamina C naturală.

Bolile din sfera ORL (amigdalite, rinite, faringite, laringite) - Infuzia călduță se bea câte 3 căni pe zi îndulcite după gust cu zahăr sau miere. Nu se recomandă adăugarea de lămâie, avand în vedere faptul că lămâia crează un ph acid care accentuează iritația mucoaselor  faringo laringiene. Tinctura câte 30 picături de 3 ori pe zi adaugate într-o cană de ceai nalbă. Vinul se administrează 3 linguri de 2 ori pe zi, toate acestea după masă.

La farmacia Faltis mierea de albine din flori de tei amestecată cu glicerină în părți egale se întrebuințează la prepararea de badijonaje (se numesc melite) ce se aplică pe mucoasa bucofaringiană.

Bolile de origine virală (răceli, gripe, guturai) - Infuzia se administrează câte 3 căni pe zi îndulcite după gust cu zahăr sau miere. Pentru potențarea efectului sudorific și diaforetic al preparatelor din tei, acestea se pot asocia cu scoarța de salcie și flori de soc utilizând compoziția și tehnica descrisă în continuare. Compoziția unui astfel de ceai: scoarță de salcie, flori de tei, flori de soc. Mod de preparare: Se fierb câteva minute 2 linguri de scoarță de salcie la 200 ml. Se adaugă apoi 2 linguri de flori de tei și 2 linguri flori de soc. Se lasă la infuzat 20 minute după care se filtrează. Se îndulcește după gust cu miere Se bea călduț.  Vin terapeutic - În bolile virale, bun este și vinul băut călduț câte 50 ml seara la culcare.

Bolile sistemului nervos central (insomnii, agitație, anxietate, îngrijorări, nervozitate) -   Infuzia călduță se administrează câte 3 căni pe zi îndulcite după gust cu zahăr sau miere. În insomnii se potențează acțiunea infuziei adugând seara la culcare în cana de ceai 30 pic de tinctură de odolean (valeriană), roiniță sau levanțică. Tinctura se ia cate 30 picături de 2- 3 ori pe zi adăugate în puțină apă. Vinul se administrează 3 linguri de 2 ori pe zi, toate acestea după masă.

Boli neurologice (cefalee, distoniii neurovegetative, nevralgia de trigemen) - Infuzia câte 3 căni pe zi îndulcite după gust cu zahăr sau miere. Tinctura câte 30 picături de 2- 3 ori pe zi adăugate într-o cană de ceai de musețel. Vinul se administrează 3 linguri de 2 ori pe zi, toate acestea după masă.

Bolile aparatului cardio vascular (insuficiențe cardiace, hipotensiune, nevroză cardiacă) - Infuzia câte 3 căni pe zi îndulcite după gust cu zahăr sau miere. Tinctura câte 30 picături de 2- 3 ori pe zi adaugate într-o cană de ceai de saschiu. Vinul se administrează 3 linguri de 2 ori pe zi, toate acestea după masă. Pentru potențarea efectului terapeutic al preparatelor din tei în bolile aparatului cardio vascular se adaugă suplimentar tinctură de gingko biloga, saschiu sau păducel câte 30 pic la o administrare.

Bolile aparatului digestiv (gastrite, ulcer gastric, colici și stări spastice ale aparatului digestiv, diaree). Pentru aceste boli se recomandă folosirea pulberii sau a decoctului din scoarță de tei.  Pulberea se administrează câte un vârf de linguriță de 3 ori pe zi după masă ca atare sau amestecată cu puțină miere sau sirop. Din decoct se bea câte o ceașcă de 3 ori pe zi după masă îndulcit după gust.

Bolile aparatului biliar pentru efectele antispastice si coleretice - Ca și în cazul bolilor aparatului digestiv, se utilizează forme farmaceutice obținute din scoarță (pulberea sau decoctul). Pulberea se administrează câte un vârf de linguriță de 3 ori pe zi după masă ca atare sau amestecată cu puțină miere sau sirop. Din decoct se bea câte o ceașcă de 3 ori pe zi după masă îndulcit după gust. Se potențează efectul coleretic dacă în ceașca cu decoctul din scoarța de tei se adaugă 30 pic de tinctură de mentă sau roiniță.

Bolile sugarului - Infuzia din flori de tei este nelipsită în afecțiunile ușoare ale sugarului precum colici, agitație, răceli, viroze, insomnii. Ea se administrează în doze de 5, 10 ,15 ml de 3 ori pe zi în funcție de vârstă. De asemenea, la începutul alimentației diversificate la sugar, care de regulă începe cu introducerea unui biscuite clasic, acesta e bine sa fie înmuiat în infuzie de tei. Se obține din această combinație, pe lângă efectul nutritiv al biscuitelui și efectul de liniștire și calmare a bebelușului realizat de ceaiul de tei.

Decoctul din flori de tei obținut după tehnica clasica prezentată mai sus se folosește la îmbăierea celor mici, o cană din decoct la o cădiță apă călduță.

 

Utilizare externă

Cataplasmele obținute din comprese cu infuzie de flori de tei sunt recomandate pentru față seara înainte de culcare (timp de câteva minute) pentru efectul calmant și emolient care se datorează mucilagiilor din compoziția florilor. Se poate aplica apoi o crema dermatocosmetică (antioxidantă sau antirid) sau cosmetică (pentru ten uscat, normal, mixt sau gras), creme preparate în laboratorul farmaciei Faltis!

 

Nota farmacistului

Toate recomandările mele nu substituie un control medical și nu înlocuiesc o terapie medicamentoasă recomandată de medicii curanți. Ele sunt terapii complementare la medicația alopată.

Informații despre procesarea plantelor medicinale sau alte preparate produse în laboratorul propriu, pot fi găsite la Farmacia Faltis din Brăila, Calea Galați nr. 29, tel. 0239615931, email: farmaciafaltis@yahoo.com. Preparatele farmaceutice proprii pot fi vizualizate pe site-ul farmaciei www.farmaciafaltis.ro care este in curs de actualizare. Până la definitivarea actualizării pe site, este prezentată o listă cu toate prospectele la produsele preparate în farmacie. Farmacia deține “Certificat de bună practică farmaceutică pentru prepararea medicamentelor” acordat de Colegiul Farmaciștilor din Romania.

 

Nota farmaciei

Pentru a satisface în totalitate toate solicitările privind produsele farmaceutice preparate în farmacie angajăm farmacist stagiar, farmacist, farmacist rezident sau cu rezidențiat în farmacie.

În numărul viitor: „Remedii naturale ce se recoltează în luna iulie: cicoarea”

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro