Mergi la conţinutul principal

Revocarea hotărârilor privind mega-investiţia din Lacu Sărat, amânată de CL Chiscani

• Costică Cojea, primarul comunei Chiscani, a anunţat că membrii Consiliului Local au luat, joi, decizia de a nu revoca deocamdată hotărârile care vizează investiţia omului de afaceri liberal Vasile Dogărescu în staţiune • consilierii vor solicita Prefecturii Brăila o motivare detaliată, prin care să se demonstreze „pe lege” că s-a procedat greşit la închirierea celor două terenuri din Staţiunea Lacu Sărat, prin atribuire directă, către SC „Eldomir”

 

Consilierii locali ai comunei Chiscani au stabilit, în cadrul celei mai recente şedinţe ordinare, să amâne luarea unei decizii în privinţa solicitării transmise de Prefectura Brăila, privind modificarea regulamentului legat de închirieri şi superficii şi revocarea celor două hotărâri prin care au fost închiriate prin atribuire directă cele două terenuri din Staţiunea Lacu Sărat, de peste 13.000 mp, către SC Eldomir Impex SRL. Potrivit primarului comunei Chiscani, Costică Cojea, consilierii vor să ceară lămuriri suplimentare de la prefectul judeţului, Mădălina Cochino, în privinţa greşelilor săvârşite la proiectele aprobate în urmă cu două luni, dar şi exemplificări „pe lege” privind nelegalitatea hotărârilor ce vizează mega-investiţia din staţiune a liberalului Vasile Dogărescu, fiind nemulţumiţi de neclaritatea adresei iniţiale emise de Prefectură.

„După lupte seculare, Consiliul Local al comunei Chiscani a propus, astăzi (n.r. - joi, 31 august), în şedinţa ordinară, amânarea modificării regulamentului şi revocării hotărârilor. Asta până când Prefectura ne va da baza legală pe care am încălcat-o. Şi să ne spună care sunt articolele de lege care stipulează ceea ce ne-au propus ei să facem. În momentul în care vom avea baza legală - am dat termen de 15 zile -, o să revenim cu ele pe ordinea de zi. Deocamdată au fost amânate. S-a aprobat în unanimitate”, a explicat Cojea.

Primarul comunei Chiscani a mai adăugat că după votul dat de consilieri, urmează să se întocmească o adresă care va fi trimisă Prefecturii, de unde se va aştepta un nou răspuns, până la luarea unei decizii.

Întrebat dacă se aşteaptă la consecinţe, în sensul că Prefectura să atace în contecios administrativ decizia luată de CL Chiscani, primarul a evitat să cometeze prea mult subiectul. „Ce înseamnă consecinţe? Nu ştiu ce să vă spun acum. Consiliul Local asta a decis. Noi aşteptăm să vedem decizia şi paşii pe care urmează să îi facem”, a conchis Cojea.

Contactată de redactorii „Obiectiv - Vocea Brăilei”, Mădălina Cochino, prefectul judeţului, a evitat să facă prea multe cometarii în legătură cu acest subiect. Aceasta a precizat doar că „dacă membrii Consiliului Local Chiscani nu se conformează cerinţelor în termenul prevăzut de lege, Instituţia Prefectului Brăila va ataca în contencios”.

Reamintim că, firma SC Eldomir Impex SRL, administrată de liberalul Vasile Dogărescu, deţine fostul hotel „Diana” din staţiune pe care îl reabilitează şi vrea să realizeze un centru de tratament ultra-modern, prin extinderea acestuia şi conectarea la o staţie de pompare care să livreze nămolul necesar procedurilor medicale. Oferta generoasă a acestuia a fost pe placul chiscănenilor, astfel că într-o şedinţă recentă, consilierii din comună au luat decizia să modifice regulamentul privind închirierile şi constituirea dreptului de superficii şi să îi închirieze afaceristului, fără licitaţie, două terenuri în suprafaţă totală de peste 13.000 mp, unul în spatele hotelului şi altul pe malul lacului.

După ce a analizat hotărârile, Prefectura a constatat că sunt nelegale şi a cerut revenirea la forma iniţială a regulamentului şi revocarea acestora.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro