Mergi la conţinutul principal

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA. HOTARARILE NR. 206, 222, 241 din 23.04.2024

HOTARAREA  NR. 206

Privind: Acordul de principiu în vederea acordării scutirilor prevăzute la art. 20 din Legea nr. 186/2013, pentru obținerea titlului de parc industrial de către societatea GLORIOUS LIGHTING S.R.L.

CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRAILA

          La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila și a viceprimarilor Municipiului Brăila, Doinița Ciocan și Jantea – Crican Alexandru;

          Având în vedere referatul de aprobare al inițiatorului, precum și adresa          societății Glorious Lighting S.R.L., înregistrată la Primăria Municipiului Brăila sub nr. 161566/17.04.2024;

Văzând raportul comun de specialitate al Direcției Finanțelor Publice Locale, Direcției Juridic Contencios Administrație Publică Locală, precum şi avizele comisiilor de specialitate nr.1 și 5 din cadrul C.L.M. Brăila;

          În conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, Ordinul nr. 2258/27.02.2018 pentru modificarea şi completarea anexelor la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 2.980/2013 privind aprobarea condiţiilor de acordare a măsurilor de sprijin pentru investiţiile realizate în parcurile industriale, Legii nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale;

          În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

          În temeiul art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g), coroborat cu art. 196 alin. (1)              lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

                H  O  T  A  R  A  S  T  E  :

          Art.1 Se dă acordul de principiu al Municipiului Brăila, prin Consiliul Local Municipal Brăila, cu privire la acordarea unui ajutor de minimis sub forma facilităților fiscale prevăzute la art. 20 din Legea nr. 186/2013, lit. a) –d), pentru administratorul și rezidentul parcului industrial, prezentul acord fiind necesar în vederea obținerii titlului de parc industrial pentru societatea Glorious Lighting S.R.L.

          Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Direcția Finanțelor Publice Locale, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica societății Glorious Lighting S.R.L și o va aduce la cunoștință publică.

   PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

   MIHAI – VIOREL PASCALE

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR GENERAL,

ION DRĂGAN

 

 

H O T A R A R E A  NR. 222

din 23.04.2024

Privind: Modificarea art.4 din Regulamentul de vânzare, în condițiile Legii                   nr. 112/1995 coroborate cu Legea nr. 10/2001, a imobilelor cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, precum și vânzarea imobilelor construite din fondurile statului, în condițiile Legii nr. 85/1992, a Decretului-lege nr. 60/1991 și a Legii nr. 244/2011, aprobat prin H.C.L.M. nr. 474/17.09.2020.

 

CONSILIUL  LOCAL  MUNICIPAL  BRAILA

 

          La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;

          Având in vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul comun de specialitate al Direcţiei Arhitect Șef, Direcției Juridic Contencios Administrație Publică Locală și Direcției Finanțelor Publice Locale, raportul Serviciului de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ și a Cimitirelor  Brăila, precum şi avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 3, 4 și 5 din cadrul C.L.M. Brăila;

          În conformitate cu prevederile Deciziei nr. 3/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, art. 42 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 9 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările și completările ulterioare, Decretului – lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 20/1996 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 11/1997 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, precum și ale H.C.L.M. Brăila nr. 100/30.03.2011 și H.C.L.M. nr. 474/17.09.2020;

          În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. b) și art. 363 din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

          În baza art. 139 alin. (1) și (2), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

H O T A R A S T E :

 

           Art.I Se aprobă modificarea art.4 din Regulamentul de vânzare, în condițiile Legii nr. 112/1995 coroborate cu Legea nr. 10/2001, a imobilelor cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, precum și vânzarea imobilelor construite din fondurile statului, în condițiile Legii nr. 85/1992, a Decretului-lege nr. 60/1991 și a Legii nr. 244/2011, aprobat prin H.C.L.M. nr. 474/17.09.2020, după cum urmează:

          ”Art.4 Pot opta pentru cumpărarea acestor apartamente și chiriașii care ocupă spații locative realizate prin extinderea spațiului inițial construit.

  1.  În situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent.
  2. Prin noțiune de "teren aferent" se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia, indiferent de categoria de folosință.

c) În cazul în care apartamentul pentru care se solicită cumpărarea se afla la etajul imobilului, "teren aferent" reprezintă cota indiviză de teren calculată din amprenta la sol a construcției la care se adaugă terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia, indiferent de categoria de folosință.

d) Pot opta pentru cumpărarea terenului din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia, indiferent de categoria de folosință, și persoanele care au cumpărat construcția și terenul aferent acesteia, conform legii nr. 112/1995 și care au perfectat contract de închiriere pe acel teren (cota indiviză teren curte).

 

          Art.II Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Direcția Arhitect Șef și de către Serviciul de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ și a Cimitirelor  Brăila, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va aduce la cunoștință publică și o va comunica celor interesaţi.

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

                                                                  

MIHAI – VIOREL PASCALE

 

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR GENERAL,

 

ION DRĂGAN

 

H O T A R A R E A  NR. 241

 

din 23.04.2024

 

Privind: Aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru obiectivul ”Introducere terenuri în intravilan, Construire Centru Logistic, Anexe şi Clădiri Multifuncţionale, Repoziţionare Drum de Exploatare, Modificare Tramă Stradală, Accese şi Drumuri de Exploatare" la adresa din Municipiul Brăila Tarla 30 - Parcela 12, Tarla 30 - Parcela 11, Tarla 30 - Parcela 9, Tarla 30 - Parcela 14, Tarla 30 - Parcela 15, Tarla 30 - Parcela 10; nr. cad. 95523, 95528, 95529, 95530, 95534, 73707, 95535, iniţiat de Rizescu Gabriela Elena, Chiriac Oana Codruţa, Cîrstei Irina Maria, Marta Ioan și Marta Nelica.

 

CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRAILA

 

          La iniţiativa domnului Primar al Municipiului Brăila;

Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, cererea domnilor Rizescu Gabriela Elena, Chiriac Oana Codruţa, Cîrstei Irina Maria, Marta               Ioan și Marta Nelica, înregistrată la Primăria Municipiului Brăila sub                                  nr. 66008/29.03.2023, precum şi H.C.L.M. Brăila  nr. 647/28.11.2023, privind prelungirea valabilităţii Planului Urbanistic General al Municipiului Brăila şi a Regulamentului de Urbanism, aprobat prin H.C.L.M. Brăila nr. 2/31.01.2001, până la data de 31.12.2026;

Văzând raportul de specialitate şi raportul privind informarea şi consultarea publicului întocmite de către Direcția Arhitect Şef, precum şi avizul comisiei de specialitate nr. 2 din cadrul C.L.M. Brăila;

          În conformitate cu prevederile art. 32, art. 47, art. 48^1 alin. (4) şi art. 56 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, art. 35 alin. (3) din Ordinul nr. 233/2016 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 350/2001, Ordinul Ministrului Dezvoltării şi Turismului nr. 2701/2010, modificat prin Ordinul nr. 835/2014, Ordinul nr. 176/N din 16.08.2000 pentru aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind metodologia de elaborare și conținutul –cadru al planului urbanistic zonal” – Indicativ GM- 010-2000 şi Regulamentul Local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism pentru Municipiul Brăila, aprobat prin H.C.L.M. Brăila nr. 156/20.04.2011;

          În baza prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin.(6) lit.c) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

          În temeiul art. 139 alin. (1) și alin.(3) lit. e), coroborat cu art. 196 alin. (1)    lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

 

 

 

H  O  T  A  R  A  S  T  E  :

 

Art.1 Se aprobă PLANUL URBANISTIC ZONAL și REGULAMENTUL LOCAL DE URBANISM pentru obiectivul ”Introducere terenuri în intravilan, Construire Centru Logistic, Anexe şi Clădiri Multifuncţionale, Repoziţionare Drum de Exploatare, Modificare Tramă Stradală, Accese şi Drumuri de Exploatare" la adresa din Municipiul Brăila Tarla 30 - Parcela 12, Tarla 30 - Parcela 11, Tarla 30 - Parcela 9, Tarla 30 - Parcela 14, Tarla 30 - Parcela 15, Tarla 30 - Parcela 10; nr. cad. 95523, 95528, 95529, 95530, 95534, 73707, 95535, iniţiat de Rizescu Gabriela Elena, Chiriac Oana Codruţa, Cîrstei Irina Maria, Marta Ioan și Marta Nelica, conform anexelor nr. 1 și 2, părți integrante din prezenta hotărâre.

         

Art.2 Planul Urbanistic Zonal se va integra în Planul Urbanistic General al Municipiului Brăila.

 

Art.3 Prezenta documentație de urbanism este valabilă 5 ani de la data aprobării.

 

Art.4 În termen de 15 zile de la aprobarea în Consiliul Local Municipal Brăila, un exemplar din documentația de amenajare a teritoriului sau de urbanism aprobată, se transmite de către inițiatorii documentației, respectiv Rizescu Gabriela Elena, Chiriac Oana Codruţa, Cîrstei Irina Maria, Marta Ioan și Marta Nelica, în format tipărit și în format digital, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pentru preluarea în Observatorul Teritorial Național.

 

Art.5 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Direcția Arhitect Şef, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi și o va aduce la cunoștință publică.

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

                                                                  

MIHAI – VIOREL PASCALE

 

 

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR GENERAL,

 

ION DRĂGAN

 

 

 

                F-PO-09-02.01.05/rev.0

 

 

NOTĂ: Anexele  la H.C.L.M. Brăila nr. 241/23.04.2024 se pot  studia pe site-ul www.primariabraila.ro, secțiunea „Hotărâri Consiliul Local Municipal Brăila” sau secțiunea Monitorul Oficial Local.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro