Mergi la conţinutul principal

Spitalul Județean Brăila a primit anticorpi monoclonali

* Ministerul Sănătății a încheiat repartizarea dozelor de anticorpi monoclonali neutralizanți pentru SARS-CoV-2 * 5.206 doze au ajuns deja în 134 unități sanitare cu paturi, printre care și Spitalul Județean de Urgență Brăila * ieri, în municipiul Brăila incidența Covid la 1.000 de locuitori, a fost de 9.44 de cazuri, cea mai mare din întreg județul

 

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Brăila a primit anticorpi monoclonali neutralizanți pentru SARS-CoV-2. Repartizarea s-a făcut prin Ministerul Sănătății, în conformitate cu deciziile Comisiei de boli infecțioase și a ținut cont de rata de infectare la mia de locuitori din localitate, numărul de pacienți internați și cel al personalului medical specializat pentru administrare, disponibil în unitățile sanitare, după cum informează reprezentanții din minister. Astfel, din cele 5.206 de doze câte a primit România, ca donație din partea statului italian, SJU Brăila i-au revenit 36 de flacoane, restul dozelor fiind distribuite la 133 de unități sanitare cu paturi din țara noastră. Contactat telefonic și întrebat câți pacienți din Brăila vor beneficia de terapia cu anticorpi monoclonali, managerul spitalului ne-a spus că, deocamdată, în această primă etapă, vor fi 36 de pacienți. Însă nu orice pacienți Covid, ci doar aceia care prezintă o formă ușoară a bolii, una incipientă, spune șefa unității spitalicești. ”Da, și Spitalul Județean a primit 36 de flacoane. Conform protocolului, n-ar trebui date la persoane care sunt internate la noi, pentru că trebuie să-l dai la persoane care n-au simptomatologie sau au simptome foarte ușoare și sunt la începutul bolii, ceea ce pentru spital e mai dificil. Am vorbit la Boli infecțioase să vedem dacă au pacienți. Deci bolnavul nu trebuie să fi primit oxigen. Sunt niște restricții la administrare. Să vedem dacă găsim pacienți”, ne-a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Brăila, Delia Râșnoveanu. Întrebată care ar fi necesarul la Brăila pentru o astfel de terapie, șefa SJU Brăila a afirmat că, în mod normal, mult mai mare față de numărul de doze repartizate acum, dar nu s-a grăbit să avanseze o cifră, precizând că deocamdată se caută primii beneficiari ai anticorpilor. Ulterior, dacă lucrurile vor funcționa bine, aceasta a mărturisit că va mai solicita de la minister anticorpi monoclonali. ”În mod normal, necesarul este mai mare, dacă ar fi să le administrăm la toți pacienții care vin la noi, care sunt diagnosticați, au forme ușoare și pleacă acasă după. Normal că e nevoie de mai mult, dar să-i folosim mai întâi pe cei pe care i-am primit, să vedem cum funcționează și după aceea mai solicităm. Se administrează un flacon per pacient, bolnav. Deci ne ajung pentru 36 de persoane”, a mai transmis Râșnoveanu. Potrivit sursei citate, numai în Corpul B al Spitalului județean sunt peste 100 de pacienți covid cu forme ușoare și medii ale bolii și alți 100 de bolnavi care au fost preluați deja de alte spitale din Brăila, pentru că SJU este complet ocupat.

Această terapie cu anticorpi a devenit extrem de cunoscută încă de anul trecut, când tratamentul i-a fost administrat fostului președinte al SUA, Donald Trump. Aceasta a fost testată inclusiv în țara noastră, iar rezultatele au fost foarte bune.

Potrivit Agenției Europene a Medicamentului (EMA), tratamentul cu anticorpi monoclonali funcționează prin blocarea receptorilor, în momentul în care virusul SARS-CoV 2 încearcă să se atașeze de aceștia. În ceea ce privește eficiența unei astfel de terapii, conform Ministerului Sănătății, rezultatul depinde de administrarea cât mai precoce după debutul bolii, nu mai târziu de primele 7 zile, când de multe ori replicarea virală este diminuată semnificativ și începe producerea de anticorpi specifici de către pacient.

Incidența cazurilor de Covid-19 la 1.000 de locuitori a ajuns ieri, 18 octombrie, la 9.44 de cazuri în municipiul Brăila și la 7.06 în județ, conform centralizărilor Direcției de Sănătate Publică Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro