Mergi la conţinutul principal

Trei brăileni băgați în spital de un șofer neatent, în vârstă de 25 de ani. Tânărul a provocat un accident pe strada Comuna din Paris din cartierul Chercea

Trei brăileni, cu vârste de 27, 32 și 33 de ani, au ajuns la spital, după ce au fost implicați într-un accident rutier provocat de un șofer neatent. Incidentul s-a întâmplat marți seară, pe strada Comuna din Paris din cartierul Chercea. De vină ar fi fost un șofer în vârstă de 25 de ani care nu s-a asigurat corespunzător înainte de a face o manevră de întoarcere.

”Astăzi, în jurul orei 19:00, polițiști din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Comuna din Paris din municipiu ar fi avut loc un accident rutier. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe strada Comuna din Paris, din direcția Șoseaua Focșani către Șoseaua Rm. Sărat, la intersecția cu strada Spiru Haret, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de întoarcere și a fost acroșat de un alt autovehicul, condus de un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din Brăila. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a tânărului în vârstă de 27 de ani și a doi bărbați în vârstă de 32 și 33 de ani, ambii din Brăila, pasageri în primul autoturism, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro