Mergi la conţinutul principal

Weekendul acesta trecem la ora de iarnă

* în noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasul se dă cu o oră înapoi

 

 

 

Weekendul acesta dăm ceasurile înapoi! În noaptea de 30 spre 31 octombrie, sâmbătă spre duminică, se trece la ora de iarnă, adică ceasurile se vor da cu o oră înapoi, iar ora 04.00 devine ora 03.00. Prin urmare, ziua de 31 octombrie 2021 devine cea mai lungă zi a anului, cu 25 de ore.

Sistemul cu ora de vară/ora de iarnă a fost adoptat de țările europene în secolul trecut, pentru a economisi energie, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolului apărute în anii 1970. Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură.

Medicii spun că schimbarea orei poate afecta organismul, mai ales în cazul categoriilor aflate la extreme: copiii şi vârstnicii. Nu este exclus să apară insomnii, oboseală, nervozitate sau dureri de cap, pentru că schimbarea orei aduce, de fapt, o modificare a rutinei, potrivit digi24.ro. Pe lângă modificările somnului, unele persoane pot acuza astenie, vertij, irascibilitate, anxietate, tulburări de concentrare sau modificarea apetitului. Specialiștii consideră că oamenii au nevoie de aproximativ 1-2 săptămână pentru a ne adapta la ora de iarnă.

Și CFR Călători trece la ora de iarnă

CFR Călători informează că începând din 31 octombrie 2021, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4:00 devenind ora 3:00. Compania anunță că trecerea la ora de iarnă nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

”În noaptea de 30/31 octombrie 2021, când ora 4:00 devine ora 3:00, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4:00 vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4:00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație. Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 31 octombrie 2021, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare”, transmite CFR Călători printr-un comunicat de presă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro