Mergi la conţinutul principal

Egal, 0-0, pe Municipal, între Dacia Unirea și Viitorul Șuțești

• echipa gazdă, superioară la capitolul posesie a mingei • formației vizitatoare i s-a refuzat un penalty

 

Dacia Unirea și Viitorul Șuțești au încheiat la eglitate, 0-0, meciul din etapa a 3-a a turului turneului play-out al Ligii a III-a. Pe ansamblu, jocul a fost echilibrat. Formația brăileană a controlat primul sfert de oră dar, cu toate că a obținut mai multe cornere, toate au rămas fără rezultat pe tabelă. În minutul 21, Andrei Apreutesei din Iași, unul dintre cei mai slabi arbitri care au oficiat pe Municipal în acest sezon, nu a acordat penalty clar pentru echipa din Șuțești, după ce Dragoș Mucuță a fost faultat în careul gazdelor.

“Am avut penalty clar, nu am înțeles de ce nu a fost acordat. De asemenea, nu l-am înțeles pe central, nici de ce a acordat lovitură liberă indirectă pentru gazde, dacă mingea era la noi”, ne-a declarat imediat după meci Ionel Drăgoi, directorul sportiv al echipei Viitorul Șuțești.

Dacia Unirea putea deschide scorul în minutul 31, dar mingea șutată de Koko a trecut pe lângă colțul lung al porții apărate de Tudor. Koko a mai irosit o șnsă de gol în minutul 42, iar în primul minut de prelungire al primei reprize, Igwe a luftat la marginea careului mic și la pauză scorul a fost 0-0.

În minutul 47, echipa brăileană a avut o dublă șansă de gol, însă mingea șutată de Amara a fost scoasă de la rădăcina barei de Tudor în corner. Sava a centrat în fața porții iar Koko a trimis mingea, din 6 metri, peste transversală.

Amara (min. 60) și-a încercat șansa de la distanță, dar Tudor a fost atent și a parat mingea.

Viitorul Șuțești a irosit o mare șansă de gol în minutul 68, când Coteț a centrat din corner, iar Marius Dima a trimis mingea, cu capul, în transversală. Moisoiu (min. 81) s-a remarcat și a prins în doi timpi mingea șutată de Marius Dima.

Până la final, nu s-a mai întâmplat nimic semnificativ iar partida s-a încheiat cu o remiză albă, 0-0.

Dacia Unirea: Moisoiu – Boroditenco (min. 73: Altay), Sava, Igwe, Simion – Eloh, Amara, Mohammed, Baștiurea (min. 73: Turcu) – Koko, Duțu (min. 90: Ghiță)

Viitorul Șuțești: Tudor – Coteț, Custură, Postolea, Drăguț – Gherghișan (min. 64: Tiutiu), M. Dima (min. 85: Chihaia), Irimia, Tarozzi, Nicolaie – D. Mucuță.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro