Mergi la conţinutul principal

Pensionarea anticipată. Cât pierdem, cât câștigăm

• despre prevederile noi aduse de Legea 360/2023 continuă explicațiile Adrian-Marius Rîndunică, directorul Casei Județene de Pensii Brăila • precizările de mai jos au fost solicitate de cititorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” după ce cotidianul nostru a început o serie de articole referitoare la Legea 360/2023, care va intra în vigoare începând cu 1 septembrie 2024 • pensionarii dar și viitorii pensionari sunt foarte interesați de noile prevederi

 

După cum am mai scris într-unul din articolele precedente, persoanele care au realizat stagii de cotizare în condiţii speciale şi condiţii deosebite de muncă beneficiază de pensie pentru limita de vârstă înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, în funcţie de numărul de ani de stagiu de cotizare realizaţi în astfel de condiţii de muncă, conform dispozițiilor Legii nr.360/2023 care va intra în vigoare la 1 septembrie a.c. Mai exact, ”reducerea vârstei standard de pensionare pentru persoanele care au realizat stagii de cotizare în condiţii deosebite şi în condiţii speciale de muncă se face numai dacă au realizat stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut de lege”, așa cum a punctat Adrian Rîndunică, directorul Casei Județene de Pensii Brăila. În acest context, stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi. ”Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea stagiului complet de cotizare, conform eşalonării prevăzute în Anexa nr. 5 din acelaşi act normativ”, adaugă Rîndunică. Anexa nr. 5 cuprinde vârste standard de pensionare, stagii complete şi stagii minime de cotizare astfel: în funcție de luna și anul nașterii, aflăm luna și anul pensionării, vârsta asiguratului la ieșirea la pensie (ani/luni), stagiul de cotizare (ani/luni), stagiul minim de cotizare (ani/luni).

 

Penalizări mai mici în noua lege

Una dintre noutăţile aduse de Legea nr. 360/2023, privind sistemul public de pensii este aceea că persoanele care au depășit stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5 cu cel puțin 5 ani de stagiu de cotizare pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5, ne-a explicat directorul Rândunică, pornind de la solitările cititorilor noștri.

Sursa citată a subliniat că această reducere a vârstei standard de pensionare nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de legea nr. 360/2023 sau de alte acte normative.

De asemenea, un alt element de noutate prevăzut de legea nr. 360/2023 este reducerea procentului de diminuare aplicat în cazul pensiei anticipate, un alt aspect pe marginea căruia cititorii noștri  doresc lămuriri de la conducerea Casei Județene de Pensii .

”Prin comparaţie cu prevederile Legii 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, cu completările şi modificările ulterioare, se poate observa o scădere a acestor procente”, declară Adrian Rîndunică.

Detaliile sunt în funcție de perioada de stagiu de cotizare realizată peste stagiul complet  de cotizare contributiv prevăzut  în anexa nr. 5:

  • pentru perioada până la un an, procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare prevăzut în Legea nr. 360/2023 este 0,40 %, față de 0,50% cât era penalitatea în legea 263/2010;
  • între 1 an și 2 ani, procentul scade de la 0,45% (Legea nr. 263/2010) la 0,35% (Legea nr. 360/2023);
  • Între 2 și 3 ani, de la 0,40% la 0,30%;
  • între 3 și 4 ani, de la 0.35% la 0.25%;
  • între 4 și 5 ani, de la 0,30% la 0,20%.

”Tot ca noutate este şi faptul că o persoană care s-a înscris la pensie anticipată, poate opta pentru pensie de invaliditate în situația diminuării capacității de muncă.

De asemenea, în situaţia în care pensionarul de invaliditate îndeplineşte condiţiile pentru obţinerea unei pensii anticipate, acesta poate opta între pensia de invaliditate şi pensia anticipată”, a adăugat directorul Rîndunică.

Sursa citată a reamintit și o altă prevedere a noii legi cu privire la reducerea vârstei standard de pensionare. Este vorba despre femeile care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani, după cum urmează:

     -   pentru 1 copil născut și crescut, vârsta standard de pensionare se reduce cu 6 luni;

  • pentru 2 copii, aceasta se reduce cu 1 an;
  • pentru 3 copii, cu 1 an și 6 luni;
  • pentru 4 copii, cu 2 ani;
  • pentru 5 copii, cu 2 ani și 6 luni;
  • pentru 6 copii, cu 3 ani;
  • peste 7 copii, cu 3 ani și 6 luni.

”Reducerea vârstei standard de pensionare se aplică şi în cazul în care numărul de copii cuprinde şi copiii adoptaţi şi crescuţi pe o perioadă de cel puţin 13 ani.

Dovada îndeplinirii condiţiilor se face cu certificatele de naştere ale copiilor şi declaraţie pe propria răspundere a femeii că a crescut copiii până la vârsta de 16 ani”, a precizat Adrian - Marius Rîndunică, directorul Casei Județene de Pensii Brăila.

Așteptăm în continuare întrebări de la cititorii interesați de prevederile Legii 360/2023, pentru a le adresa conducerii CJP Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro