Mergi la conţinutul principal

„Noaptea Cercului de folk” la Casa Memorială „Petre Ștefănescu-Goangă”

• timp de 12 ore, în clădirea din Piața Poligon nr. 2, s-a cântat, s-au prezentat cărțile favorite, s-au vizionat filme și s-au ascultat melodii interpretate de Phoenix, Led Zeppelin, Beatles, Pink Floyd, Queen și Scorpions

 

„Noapte albă” la Casa de Cultură a Municipiului Brăila, pentru iubitorii de muzică folk și nu numai.

„Ne era dor de o „noapte albă” la Casa Memorială „Petre Ştefănescu-Goangă”! Dor de muzichie, dor de citit, dor de jucat, dor de… Foarte multe doruri neostoite. Rucsacul plin de doruri a fost deșertat în „Noaptea Cercului de folk”, pe care a pregătit-o vineri, 19 aprilie, Casa de Cultură a Municipiului Brăila și la care au participat membrii cercului, alături de prietenii și invitații lor”, precizează, într-un comunicat, managerul instituției, Emanoil Ciucașu.

Pe parcursul a 12 ore, de vineri, ora 19.00, și până sâmbătă, ora 7.00, s-au derulat o mulțime de activități la Casa „Goangă”. S-a cântat în grup sau individual, cu chitară sau fără, și au fost prezentate/propuse cărți. Fiecare a vorbit despre cartea favorită și despre autorul acesteia, cu exemplificarea unor fragmente din operele alese și sesiuni de întrebări/răspunsuri/discuții.

După atâta vorbă, s-a trecut iar la muzică. La pick-up și viniluri. Acorduri din Phoenix, Led Zeppelin, Beatles, Pink Floyd, Queen, Scorpions au răsunat în miez de noapte, la Casa Memorială „Petre Ștefănescu-Goangă”. După o scurtă repriză de jocuri de cărți, precizează organizatorii, s-a vizionat un film de arhivă, „Pruncul, petrolul și ardelenii”, film românesc din anul 1981, regizat de Dan Pița, avându-i în rolurile principale pe Ilarion Ciobanu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Mircea Diaconu, Jean Constantin, Ștefan Iordache și Tatiana Filip.

„Noaptea s-a încheiat cu „Jocul mâinii”. Toți cei prezenți și-au desenat conturul palmei, iar desenele au circulat de la un participant la altul, fiecare exprimându-și o părere anonimă despre toți ceilalți în parte. La sfârșitul jocului, fiecare participant a citit părerea celorlalți despre el. A fost frumos. Și reconfortant. Păcat că s-a terminat. Dar vom recidiva”, a mai spus Emanoil Ciucașu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro