Brăila este un oraș frumos. Întotdeauna m-am simțit mândră când oaspeții veniți de departe îi apreciau farmecul, lăsându-se cuceriți de atmosfera lui boemă. Întotdeauna mă emoționam și mă aventuram în discuții entuziaste despre viitor, când ei îi descriau potențialul. Și asta pentru că, vedeam în ochii lor, orașul, cu istoria lui bogată și diversitatea culturală remarcabilă, chiar părea strălucitor, dincolo de dragostea și patriotismul meu local. Poate tocmai de aceea, tot de fiecare dată, mă mâhneam teribil când diferite întâmplări, situații, conjuncturi sau oameni umbreau discuția, peisajul urban sau momentul. Înțelegeți ce spun, toți suntem conștienți că, dincolo de frumusețe, farmec și ”bijuteriile” moștenite, Brăila e un amalgam de contraste. Dar eu, ca și tine, îl iubim așa, cu toată diversitatea lui.
De la depărtare însă, atunci când nu te mai lovești zi de zi de contraste și umbre, lucrurile se schimbă ușor. Când ești departe, nostalgia îți amplifică sentimentele și selectează cumva amintirile, păstrând un loc mult mai generos celor în care te-ai simțit mândru, împlinit, implicat. Dar, totodată, capătă alte valențe și neputința și frustrarea că se pierde un potențial enorm din cauza indiferenței ori lipsei de viziune, de inițiativă. Și e normal, de departe, din mijlocul unei mulțimi complexe, formată din oameni veniți din toate colțurile țării, sub imperiul poveștilor aduse de fiecare, înțelegi mult mai clar că, dincolo de bugete, de autorități, de proiecte, adevărata schimbare vine de la oameni. Fiecare oraș este oglinda comunității sale, iar adevărații artizani ai binelui sunt oamenii lui. Prin ceea ce fac, prin gradul de implicare, prin alegeri. Din păcate, din ce în ce mai mulți brăileni aleg să plece. Inclusiv eu. De ce?
Plecată din zona 0 a Brăilei (unde confortul urban era normalitate), într-un cartier nou, fără drumuri asfaltate, fără iluminat public, cu apă de o calitate îndoielnică, cu transport în comun deficitar etc, ați fi tentați să spuneți: proastă alegere! Și totuși, nu simt așa. Pentru că în puzzle-ul complex al vieții, tot ce am înșirat mai sus contează – chiar mult apreciez acum, dar pălește clar în fața oportunităților, perspectivelor, șanselor de a prospera, de a te dezvolta. Iar Brăilei exact asta îi lipsește. Și asta nu înțeleg nici acum politicienii locali! A trecut vremea nevoilor mici! Și nu doar în Brăila e valabil, ci în toate orașele în care puterea de decizie este rămasă în mâini mici. Mâini mici, care se agață de aceste nevoi mici. Am auzit deseori comentarii de genul: politica e ca o troacă, dacă te amesteci, te mănâncă porcii. Poate nu e cea mai elegantă exprimare și m-am gândit mult dacă să o folosesc fix așa sau să păstrez doar esența mesajului și să scriu mai nuanțat. Într-un final, am decis să da, o fi cea mai dură, dar e cea mai corectă. Pentru că politica brăileană are nevoie de o palmă puternică, nu de încă o mângâiere elegantă pe obraz. Pe politicienii noștri trebuie să-i usture, să-i doară, iar mesajul trebuie să fie clar: curățați naibii troaca asta! Aruncați lăturile. Și puneți pe o masă apă curată și hrană sănătoasă și invitați în jurul ei oameni destoinici. Brăila încă îi mai are! Creșteți-vă mâinile, lăsați deoparte cumetriile și numiți ori întocmiți liste după competențe, nu interese și datorii.
Brăila e frumoasă! Dați-i și niște mâini mari care să o crească! Doar așa și eu, și ea, și el, și mulți alții ca noi, rătăciți prin țară, prin lume, s-ar putea întoarce acasă. Categoric, multora ne e dor de frumusețea și farmecul ei, de aerul boem și confortul urban. Însă, înțelegeți odată, doar atât nu mai e suficient!
