Mergi la conţinutul principal

Scriitorul Marian Coman revine cu un nou roman: ”Ultima carte”

• „Ultima carte este, printre altele, un mic omagiu pentru miracolul pe care îl reprezintă literatura, cu puterea ei extraordinară de a te putea transporta oriunde și oricând”, susține autorul

 

Marian Coman, unul dintre cei mai apreciați scriitori de literatură F&SF din România și din Europa, revine cu o nouă carte! După succesul volumului „Omulețul din perete și alte povestiri fantastice” (n’autor, 2023, ed. a II-a), lăudat deopotrivă de cititori și de profesioniști din industria cărții, autorul revine acum cu „Ultima carte”, un roman care adaugă încă o piesă de puzzle în universul inedit construit anterior.

Volumul este lansat în cadrul imprintului n’autor (Grupul editorial Nemira), coordonat de Eli Bădică.

„Ultima carte este, printre altele, un mic omagiu pentru miracolul pe care îl reprezintă literatura, cu puterea ei extraordinară de a te putea transporta oriunde și oricând. Cărțile sunt porți către alte lumi, nu-i așa?”, declară Marian Coman.

Cea mai recentă carte a scriitorului se deschide cu cea mai veche istorie din lume: una de iubire. Într-un prezent apropiat, Alex atrage cititorii în povestea lui și a Adei. Dar nu le lasă vreme să se înduioșeze, căci, curând, descoperă că li se relatează ultima lor zi împreună. În paralel, aceștia îl întâlnesc pe Manu, care le permite să pătrundă în intimitatea gândurilor sale de scriitor aflat în plină criză creativă. Cei doi vor fi aproape pe tot parcursul cărții, ba unul, ba celălalt, până când destinele li se întrepătrund, permanent la granița dintre realitate și ficțiune, dintre virtual și real, dintre povești.

„Ultima carte” are, de altfel, darul acela aparte al literaturii bune: să schimbe ceva în fiecare cititor la finalul lecturii. 

„Cel mai proaspăt titlu n’autor traversează spații, timpuri, emoții și chipuri, înoadă și mai puternic legătura dintre Eros și Thanatos ori dintre literatură și istorie și țese mai departe pânza poveștilor din universul care-i aparține netăgăduit scriitorului Marian Coman. Un roman care îi poate încânta atât pe cititorii care vor pur și simplu să evadeze pentru câteva ore într-o lume similară și totuși aparte, cât și pe cei cărora le place să fie provocați (livresc și nu numai), care-și doresc profunzimi, prize la perioada extrem-contemporană sau puțină gimnastică mentală. Ultima carte e, la urma urmei, (și) o reverență în fața literaturii (trăite și scrise) din și dintre noi”, declară Eli Bădică, coordonatoarea n’autor.

 

Cartea va fi lansată în București joi, 9 mai

Lansarea oficială a cărții va avea loc joi, 9 mai, începând cu ora 19:00, la Cărturești Carusel (Str. Lipscani 55). Scriitorul Marian Coman va fi prezent la eveniment alături de Ion Manolescu, prozator, eseist și profesor universitar, iar dialogul va fi moderat de Eli Bădică.

Invitați speciali: trupa Changing Skins, care va veni la eveniment cu piese live, în avanpremieră.

 

Volumul este disponibil la precomandă!

Volumul este disponibil la precomandă pe site-ul nemira.ro. Cei care vor comanda cartea o vor primi cu autograful autorului imediat după evenimentul de lansare din București de pe 9 mai. De asemenea, la comanda unui pachet 1+1 (Ultima carte + Omulețul din perete și alte povestiri fantastice), cititorii vor primi o reproducere după un desen semnat de autor, serie limitată, numerotată. 

 

Despre roman

„Cine o omoară pe Ada, iubita programatorului Alex Brănescu? Cum are ea 27 de ani în 2019 și 20 în 1974? Se poate călători în timp, citind De veghe în lanul de secară? Cine sunt securiștii Gicu și Neacșu, care torturează în timp ce ascultă Dan Spătaru? Dar pictorul Matei, stăpânul vieții veșnice din tărâmul poveștilor uitate? Cu ce secret teribil îl șantajează pe Alex? Citiți Ultima carte a lui Marian Coman: alertă și intensă de la prima până la ultima pagină. O ficțiune speculativă care le-ar fi plăcut lui Robert A. Heinlein și Baran Bo Odar.“  (Ion Manolescu)

 „După Omulețul din perete și alte povestiri fantastice, Marian Coman revine cu un roman care adaugă încă o piesă de puzzle în universul inedit construit anterior și îi reconfirmă atât vocația de povestitor autentic, cât și statutul pe scena literară românească.

Sub forma unor consemnări diaristice, cu ingrediente science-fiction, horror și policier, combinate într-un realism încheiat până la ultimii nasturi, cu accente livrești și științifice, ludice și dramatice, cu o coloană sonoră eclectică, cu episoade tulburătoare, personaje în carne și oase, teme profunde și-un stil recognoscibil, Ultima carte reușește să-și seducă cititorii, indiferent de profilul lor, și să le rămână în minte, multă vreme după ce dau ultima pagină.“ (Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor)

 

Despre autor

Marian Coman s-a născut în 1977 la Mangalia. A trăit, însă, o lungă perioadă la Brăila, unde a fost jurnalist în presa scrisă și televiziune. Este laureatul mai multor premii naționale dedicate literaturii F&SF și al unui premiu al Convenției Europene de Science-Fiction. A scris scenariile benzilor desenate ”Harap Alb continuă” și” Tinerețe fără bătrânețe”, volumele ”Nopți albe, zile negre” (2005), ”Testamentul de ciocolată” (2007), ”Teoria flegmei. Apel la mitocănie” (2008), ”Haiganu. Fluviul Șoaptelor” (2015), ”Haiganu. Furia Oarbă” (2017), ”Omulețul din perete și alte povestiri fantastice” (2019; 2023, ed. a II-a, revizuită și adăugită), ”Ultima carte” (2024) și scenariul romanului grafic ”TFB” (2016), iar povestirile sale au fost incluse în numeroase antologii. În 2018, s-a alăturat echipei Editurii Nemira, unde coordonează imprintul Armada, dedicat literaturii SF, Fantasy și Thriller, și imprintul Nezumi, dedicat manga, dar și producția de audiobook-uri publicate pe platforma AudioTribe. În prezent, locuiește în București și este membru PEN Club România și Science Fiction & Fantasy Writers Association (SFWA).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro