Mergi la conţinutul principal

UNIREA – CANDIDAT TEODORA PUIA: ”Nu au fost 4 ani ușori, provocările au fost multe, dar alături de echipa mea de consilieri și alături de viceprimarul, Mircia Ionut , am reușit să facem față acestora”

Dragi locuitori ai comunei Unirea,

 

Doresc să vă anunț că voi merge mai departe și îmi voi depune candidatura pentru funcția de Primar al comunei Unirea.

 

Implicarea, determinarea și seriozitatea cu care am tratat mandatul de primar s-au reflectat în munca mea de până acum, în cei patru ani în care fața comunei noastre s-a schimbat, iar proiectele de investiții și realizarea lor nu au încetat să apară și în care am dovedit că nu ocup doar o funcție de conducere, ci și un loc de cetățean respectabil în comunitatea noastră. Nu au fost 4 ani ușori, provocările au fost multe, dar alături de echipa mea de consilieri și alături de viceprimarul, Mircia Ionut , am reușit să facem față acestora.

 

Mă bucur de susținerea echipei PSD Brăila, echipă ce mi-a fost mereu alături și în interiorul căreia am găsit oameni la fel de dornici de reușite ca și mine. Printre aceștia, susținându-mă și încurajându-mă continuu, au fost Președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac  și Europarlamentarul Mihai Tudose.

 

Îmi doresc să am ocazia să continui ceea ce am început, să accesez proiecte noi și să muncesc cu determinare și cu viziune pe termen mediu și lung pentru dezvoltarea celor două localități, Unirea și Valea-Cânepii și să fiu alături de cetățenii comunei așa cum am făcut-o și până acum.

 

Urmează campania electorală, o perioadă în care lucrurile tind să scape de sub control în sensul că se spun lucruri care nu au legătură cu realitatea, iar situația devine din ce în ce mai neplăcută. Se inventează tot felul de minciuni doar pentru a atrage atenția de la lucrurile esențiale. Pentru a lămuri orice situație, vă invit la dialog, deoarece nu îmi doresc decât să fiu alături de oameni și să rezolvăm problemele reale.

 

Știu că am lângă mine oameni puternici, asumați și implicați în viața comunității noastre. Noi suntem cei care au fost mereu prezenți, care au ajutat de fiecare dată când a fost nevoie și care trăim în această comunitate zilnic, 24/24, nu doar în cele câteva ore din programul de lucru.

 

Vreau să vă mulțumesc pentru sprijinul acordat și să vă asigur că voi fi mereu același OM deschis la dialog, sincer, onest și APROAPE DE OAMENI.

 

Cu stimă,

Teodora PUIA

Primar Comuna Unirea

 

Francisk Iulian Chiriac, președintele CJ:

 

O femeie serioasă și un primar care pune mare preț pe oameni!

Teodora a schimbat în bine comuna Unirea. Sunt convins că o va face și de acum încolo, cu aceeași determinare.

I-am fost alături și îi voi fi în continuare! Comuna Unirea are tot sprijinul Consiliului Județean.

Continuăm împreună!

 

 

REALIZĂRI MANDAT 2020 – 2024

- Locuri de joacă pentru copii în Valea Cânepii și Unirea

- Reabilitarea școlilor din Unirea și Valea Cânepii

- Reabilitare stadionul din Unirea și înființare teren de sport în Valea Cânepii

- Reabilitare sediu secundar Primărie în localitatea Valea Cânepii

- Amenajare și sistematizare curte Cămin Cultural Unirea

- Construire alei pietonale în Valea Cânepii

- Dotare Cămine Culturale din Unirea și Valea Cânepii

- Modernizare străzi în Unirea și Valea Cânepii

- Cadastrarea gratuită a terenurilor intravilane și extravilane din comună

- Finanțarea parohiilor din comună, Sfântul Nicolae și Adormirea Maicii Domnului, pentru continuarea lucrărilor de reabilitare și amenajare interioară

- Susținerea elevilor pentru continuarea studiilor, prin asigurarea transportului în comun către licee și școli profesionale

- Asigurarea infrastructurii necesare desfășurării activităților sportive și cultural-artistice

- Centrală electrică fotovoltaică pentru reducerea costurilor iluminatului public

- Extindere sistem camere de supraveghere video în Valea Cânepii și Unirea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro